România nu este o țară mică și nici lipsită de putere, așa cum ni se sugerează adesea. Este o națiune cu rădăcini adânci, cu o istorie care a rezistat imperiilor și cu un potențial care, dacă ar fi valorificat, ar putea să-i asigure un loc demn în lume.
România are o problemă pe care refuzăm să o discutăm deschis: standardele reale pe care le cerem celor care ne conduc sunt, în mod periculos, prea joase. Ne revoltăm episodic, ne indignăm pe rețelele sociale, dar sistemul rămâne același opac, permisiv și, uneori, absurd.
Vinerea Mare ar trebui să fie ziua în care ne privim fără minciuni. Dar România nu mai are răbdare pentru adevăr. Preferă zgomotul, ura și iluzia că „ceilalți” sunt problema.
Ajunge. Nu mai este loc pentru scuze, pentru amânări, pentru tăceri convenabile. O țară nu se pierde dintr-o dată, se erodează zilnic, prin nepăsare, prin compromisuri și prin acceptarea mediocrității ca normalitate.
Ceea ce i se întâmplă lui Călin Georgescu nu mai pare, pentru mulți, doar o simplă procedură juridică. Pare, mai degrabă, o demonstrație de putere făcută fără prea multă grijă pentru aparențele de echilibru și corectitudine.
Protestele se ridică și cad precum niște respirații inutile ale unui organism obosit. Sindicatele strigă, oamenii ies în stradă, pancartele se agită în vânt, dar totul pare deja consumat înainte de a începe. O revoltă fără destin, o furie fără consecință.
Instabilitatea financiară nu mai este o problemă. Este o condamnare lentă. Nu mai trăim o criză, trăim consecințele ei, zi de zi, în tăcere, fără spectacol, fără revoltă suficientă.
După luni de austeritate, oamenii nu s-au adaptat. Oamenii s-au micșorat. Și-au micșorat porțiile, dorințele, speranțele. Și, încet, aproape imperceptibil, și-au micșorat și demnitatea — nu pentru că au vrut, ci pentru că au fost împinși.
În spațiul public românesc, momentele de televiziune în care un om politic este confruntat cu întrebări despre nedreptate sau persecuție sunt, de regulă, dominate de justificări tehnice, explicații juridice sau replici defensive.
Lumea arde la propriu. La granița noastră, războiul declanșat de Rusia împotriva Ucraina a intrat într-o logică de uzură care consumă oameni, muniție și economii naționale într-un ritm brutal. Mai la sud, conflictul dintre Israel și Hamas, cu umbra tot mai prezentă a Iran, riscă să transforme Orientul Mijlociu într-un butoi cu pulbere regional cu efecte globale.