Există momente în istoria unei țări în care deciziile economice nu mai sunt doar tehnice. Devine o problemă de identitate. De control. De viitor.
România se află într-un astfel de moment.Sub eticheta „modernizării” și a „eficientizării prin piața de capital”, companii de stat ajung pe masa deciziilor. Ni se spune că listarea este progres. Că este inevitabilă. Că este bine.
Dar prea rar se spune pentru cine este bine.Pentru cetățeanul care se luptă cu facturi tot mai mari? Pentru tânărul care își face bagajele pentru că nu vede viitor aici? Sau pentru cei care au capitalul necesar să cumpere ieftin bucăți din ceea ce România a construit în zeci de ani?
Pentru că adevărul, oricât de incomod ar fi, rămâne acesta:dacă românii nu participă, alții vor decide în locul lor. Nu este o teorie. Este matematică economică simplă.
Când o companie ajunge pe bursă, puterea se mută acolo unde este capitalul. Iar dacă acel capital nu este românesc, nici decizia nu va mai fi. Nu este o chemare la revoltă. Este o chemare la conștientizare. Românii au fost mult prea des spectatori în propria economie. Au privit cum decizii majore se iau departe de ei și fără ei.
Dar există și o altă direcție: implicarea. Participarea reală la economie nu înseamnă doar să muncești în ea, ci și să deții o parte din ea. Investițiile mici, făcute de oameni obișnuiți, pot părea neimportante individual.
Dar colectiv, ele înseamnă prezență, influență și voce. Nu este despre control politic. Este despre echilibru economic. Nu este despre respingerea pieței. Este despre a nu fi excluși din ea.
România nu este un activ care se vinde. România este un spațiu economic care trebuie înțeles, protejat și, mai ales, participat. Iar dacă astăzi alegem să nu fim prezenți, nu trebuie să ne mirăm mâine că deciziile se iau fără noi.
Tăcerea nu protejează nimic.Absența nu păstrează controlul.Iar indiferența costă întotdeauna. România nu se apără singură. Se apără prin oameni care aleg să nu mai stea deoparte.
