România nu este o țară mică și nici lipsită de putere, așa cum ni se sugerează adesea. Este o națiune cu rădăcini adânci, cu o istorie care a rezistat imperiilor și cu un potențial care, dacă ar fi valorificat, ar putea să-i asigure un loc demn în lume.
Problema noastră nu este lipsa de resurse sau de inteligență, ci faptul că, prea des, suntem conduși de oameni care nu simt românește și nu înțeleg ce au în mâini.
Un stat nu poate fi condus de indivizi rupți de propriul popor. Nu poți decide pentru o națiune dacă nu îi cunoști trecutul, dacă nu îi respecți tradițiile și dacă nu îi înțelegi sufletul. Istoria României nu este o povară, ci o lecție de supraviețuire și demnitate. Cei care o ignoră sau o tratează cu superficialitate nu au ce căuta în fruntea ei.
Tradițiile noastre nu sunt simple obiceiuri de muzeu. Ele sunt expresia identității noastre, dovada că am rămas noi înșine în ciuda tuturor presiunilor. O conducere care nu le respectă sau le consideră depășite nu doar că își pierde legitimitatea, dar slăbește însăși fibra națională. Nu poți construi viitorul negând ceea ce ești.
Mai grav este atunci când cei care conduc nu au nicio legătură morală cu domeniile pe care le administrează. Vedem decizii luate fără responsabilitate, fără înțelegere și, uneori, fără rușine. Funcțiile publice au devenit, pentru mulți, simple instrumente de putere, nu angajamente față de țară. Într-un stat sănătos, conducerea este o datorie, nu o oportunitate personală.
România are elite. Are oameni competenți, oameni care au demonstrat că pot construi, că pot gândi strategic și că pot reprezenta cu demnitate interesele naționale. Dar acești oameni sunt ținuți departe de decizie, în timp ce scena publică este dominată de figuri fără consistență, fără rădăcini și fără responsabilitate.
Nu este vorba despre respingerea politicii, ci despre recuperarea ei. Despre întoarcerea la ideea că a conduce o țară înseamnă să o slujești. România nu are nevoie de lideri care să se adapteze intereselor altora, ci de conducători care să apere interesul național, fără ezitare și fără compromisuri esențiale.
Dacă vrem o Românie puternică, trebuie să cerem mai mult de la cei care ne conduc.
Să cerem competență, caracter și loialitate față de această țară. Pentru că o națiune nu se pierde atunci când este atacată din exterior, ci atunci când este trădată din interior.
Iar România merită mai mult decât atât.
