Incendiu la Mănăstirea Izbuc: focul a fost lichidat, fără victime

0

Un incendiu a izbucnit la Mănăstirea Izbuc din județul Bihor, în podul unei clădiri în care sunt amenajate chiliile călugărilor.

sursă foto: ISU Bihor

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana”, apelul a fost primit în jurul orei 13:50, iar la fața locului au fost mobilizate de urgență echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Ștei și Secției Beiuș, alături de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Cărpinet.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, la nivelul podului și acoperișului unei clădiri cu două niveluri, existând riscul de propagare către chiliile de la mansardă și parter. Intervenția s-a desfășurat cu patru echipaje de pompieri, două autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime și o ambulanță SMURD.

Pompierii au acționat simultan pentru stingerea incendiului și protejarea spațiilor învecinate, reușind să localizeze focarele în jurul orei 14:20 și să împiedice extinderea flăcărilor.

Incendiul a fost ulterior lichidat, iar echipajele continuă intervenția la fața locului pentru înlăturarea efectelor negative și stabilirea cauzelor producerii acestuia.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top