Astăzi, de Ziua Europei, vedem steaguri albastre fluturând, discursuri despre unitate și loialitate europeană, dar mai puțin despre România. Trăim într-o vreme în care unii români uită prea ușor cine sunt și unde le sunt rădăcinile. În goana după „valorile europene”, mulți își reneagă identitatea, își ignoră patria și, mai grav, o trădează prin indiferență sau supunere oarbă în fața unor directive străine interesului național.
Există o Românie pe care nu o vezi mereu la televizor. O Românie care nu strigă doar din indignare, ci și din iubire. Iubire pentru adevăr, pentru dreptate, pentru libertate. Este România care iese în stradă, deși știe că poate nu va fi ascultată. România care își ține inima strânsă în piept, dar merge mai departe. România care nu renunță.
Faptul că UDMR își cere „dreptul” de a numi un judecător la Curtea Constituțională este o dovadă clară că politicienii români, indiferent de partid, nu mai înțeleg – sau aleg să ignore – ce ar trebui să fie CCR: un bastion al echilibrului, nu o anexă de partid.
Noi, cei care simțim România nu doar ca un pământ, ci ca o mamă, ca un dor, ca o durere ce arde adânc în suflet, rostim astăzi, cu umilință, un cuvânt greu și sacru:
Săptămâna Patimilor ar trebui să fie despre introspecție, liniște și renaștere. Dar în România, este din nou despre haos. Nu cel al străzilor, ci al celor care cred că politica este un joc murdar și că votul este o simplă formalitate. În plin post, ni se servesc scandaluri. În loc de smerenie, avem spectacol. Iar în loc de lideri, avem pretendenți disperați să ocupe un fotoliu pe care nu îl merită și care nu le aparține.
Ieri vorbeam despre cum, în România, corupția iese la suprafață doar în campaniile electorale – parcă doar atunci ne mai amintim că ceva nu funcționează. Astăzi aș vrea să abordez un alt fenomen tot mai vizibil: electoratul din spatele tastaturii. Nu cel informat și curios, ci acela care reacționează din impuls, cu ură și superficialitate, de fiecare dată când dă peste o opinie care nu-i convine.
În fiecare zi, cetățeanul obișnuit își trăiește viața prins între obligații, facturi și promisiuni uitate. Se trezește devreme, muncește mult, suportă nedreptăți evidente și tace. Realitatea lui e una în care politica pare un joc murdar, prea departe și prea corupt ca să mai merite atenția. Însă tocmai această lipsă de implicare îi dă sistemului puterea de a-l umili zilnic.
România pare astăzi o țară în care totul se reduce la circul politic de sezon. Precampania – și acum campania electorală oficială – au înghițit orice urmă de luciditate. Politicienii sunt preocupați doar de afișe, mesaje populiste, scandaluri fabricate și alianțe contra naturii. Justiția, anesteziată și ea de acest spectacol jalnic, tace complice. Iar poporul, tot mai amețit de promisiuni deșarte, pare să fi uitat nu doar de prezentul său chinuit, ci și de trecutul său jefuit.
Trădarea și vânătoarea de vinovați – boala care distruge inițiativele civice
România este jefuită, umilită și vândută la bucată de o clasă politică formată din hoți, impostori și lași. Nu există onoare, nu există patriotism, nu există nici măcar o urmă de rușine în ochii celor care ar trebui să ne reprezinte. Sunt niște mercenari ai intereselor obscure, niște cadavre morale care se vând la cel mai mic preț.