Faptul că UDMR își cere „dreptul” de a numi un judecător la Curtea Constituțională este o dovadă clară că politicienii români, indiferent de partid, nu mai înțeleg – sau aleg să ignore – ce ar trebui să fie CCR: un bastion al echilibrului, nu o anexă de partid.
Curtea Constituțională nu este o prăjitură din care împarți felii, să mulțumești toate taberele. Nu e locul unde îți trimiți „oamenii tăi”, pentru a avea garanția că deciziile vor veni în favoarea ta. Este – sau ar trebui să fie – ultima redută împotriva abuzurilor de putere, un spațiu al neutralității absolute. Iar când un partid etnic precum UDMR cere, fără rușine, să-și planteze un om acolo, e clar că nu mai vorbim despre justiție, ci despre influență. Despre control. Despre jocuri murdare.
România nu poate funcționa normal cât timp numirile în cele mai importante instituții ale statului se fac pe bază de troc politic. E irelevant că solicitarea vine de la UDMR, PNL sau PSD. Problema este sistemul putred, în care funcțiile-cheie sunt transformate în recompense pentru „loialitate”.
E timpul să spunem clar: CCR nu e o sinecură, ci o responsabilitate uriașă. Iar dacă transformăm și această instituție într-o marionetă politică, atunci ne mai rămâne doar să recunoaștem că democrația românească e o glumă sinistră.
