Când contra-informațiile strigă „lovitură de stat”
Declarația colonelului de contrainformații Doru Paraschiv nu este una oarecare. Nu vine de la un politician aflat în campanie, nici de la un comentator de platou.
Acuma răsfoiți: editorial
Rugă pentru România: Crăciunul tăcerii definitive
Doamne, dacă mai ai vreun interes pentru această țară, trebuie să fie unul pur arheologic. România nu mai trăiește, ci persistă, iar Crăciunul nu e decât o pauză festivă într-o agonie bine administrată.
Sistemele nu sunt trădate. Ele trădează.
Există o mare minciună care ni se servește obsesiv: aceea că sistemele eșuează din cauza trădătorilor.
Realitatea este exact inversă. Sistemele eșuate există pentru că trădarea este una dintre funcțiile lor de bază.
Românul, condamnat la așteptare: resemnarea care ne ține prizonieri
Românul e specialist în așteptare. A devenit expert fără să-și propună. Ani la rând a stat la cozi, la ghișee, în trafic, în spitale, în fața promisiunilor politicianiste care sună bine doar în campanie. Și, culmea, încă mai crede. Încă mai așteaptă. Încă are răbdare. O răbdare care, în loc să fie semn de înțelepciune, e semnul unui popor obosit, obișnuit să fie luat peste picior.
Țara care își ucide Demnitatea: Pensionari în farmacii, politicieni în circ
România de azi nu mai e o țară. E un decor obosit, o scenă pe care se joacă, la nesfârșit, aceeași piesă rușinoasă: politicienii se bat pe putere, iar oamenii se bat pentru supraviețuire. În timp ce guvernanții își numără scaunele și își împart ministerele ca pe niște prăzi de război, adevărata Românie – cea din farmacii, din spitale, din coșurile de gunoi – se prăbușește în tăcere.e
România paralizată: inima bate, dar nimeni nu ascultă
Oamenii ies din nou în stradă. Cu pași grei, dar hotărâți, protestează. Nu pentru un partid, nu pentru o ideologie, ci pentru un principiu simplu: dreptul de a fi auziți. Într-o democrație care și-a pierdut ecoul, românii își strigă nemulțumirile în gol. Dincolo de pancarte, furie sau resemnare, e o întrebare arzătoare care plutește în aer: România, încotro?
O palmă peste obrazul societății: dată de propriii ei copii
Trăim vremuri în care idealurile tinereții par tot mai des înlocuite cu excese, superficialitate și violență. De curând, România a fost zguduită de o tragedie greu de conceput: un băiat a fost bătut până la moarte de alți tineri, la o petrecere care ar fi trebuit să fie o ocazie de bucurie. O viață curmată brutal, o familie distrusă, o societate care se întreabă, din nou, unde greșim?
SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII – SRI SAU SRL?
Domnilor (și doamnelor) care vă ascundeți după sigla Serviciului Român de Informații,
A venit momentul să vă priviți în oglindă – nu cu aroganța funcției, ci cu rușinea faptului că ați abandonat complet interesul României. Tăceți, deși știți. Refuzați să vedeți, deși sunteți plătiți exact pentru asta. Ați devenit o structură oarbă, surdă și complice.
Nouă Judecători, nouă cuie în „sicriul transparenței”
România a fost scuipată în față. Iar scuipatul poartă parafa celor nouă judecători ai Curții Constituționale. Nu mai e o metaforă. Este o realitate crudă, rece, rușinoasă: transparența a murit, oficial, în România.
Țara în care trădătorii fac legi, iar proștii le urmează
Au trecut șapte luni de tăcere și deziluzie. Șapte luni în care România a fost ținută pe perfuzii, între agonie și moarte clinică. Iar acum, când „noul” președinte a fost înscăunat, ne dăm seama că, de fapt, nimic nu s-a schimbat. Puterea a fost predată tot în mâinile celor care au furat, distrus și umilit această țară timp de trei decenii. Totul cu un zâmbet fals, sub faldurile unei democrații de carton și ale unei Europe care ne cere să renunțăm la ce mai avem românesc în noi.