Astăzi, de Ziua Europei, vedem steaguri albastre fluturând, discursuri despre unitate și loialitate europeană, dar mai puțin despre România. Trăim într-o vreme în care unii români uită prea ușor cine sunt și unde le sunt rădăcinile. În goana după „valorile europene”, mulți își reneagă identitatea, își ignoră patria și, mai grav, o trădează prin indiferență sau supunere oarbă în fața unor directive străine interesului național.
Europa nu înseamnă să te pierzi ca român. Europa nu înseamnă să îți abandonezi cultura, să îți neglijezi limba sau să accepți orice compromis pentru un loc la masă. A fi european nu înseamnă să fii slugă, ci partener. Iar România, o țară cu sânge vărsat pentru libertate și independență, trebuie să stea dreaptă, nu în genunchi.
Prea des, vedem cum interesele străine primează în fața celor naționale. Prea des ni se cere să renunțăm la resurse, la decizie, la tradiție, în numele unui „bine comun” care rareori ne include cu adevărat. Unde este vocea României? Unde sunt liderii care să spună: „Până aici, noi decidem pentru noi!”?
9 Mai trebuie să fie un prilej de meditație. Da, suntem europeni, dar mai întâi de toate suntem români. Fără suveranitate, fără coloană vertebrală, fără iubire de țară, vom fi doar o provincie obedientă într-un imperiu modern care vorbește despre unitate, dar adesea uită de dreptate.
România trebuie să existe cu fruntea sus în Europa – dar nu cu capul plecat.
