Când o clasă politică nu mai are nimic de oferit, începe să semene ură. Când nu mai poate guverna, începe să dezbine. Când simte că puterea îi scapă printre degete, nu se reformează, își aruncă propriul popor unii în alții, ca pe niște câini puși să se sfâșie pentru distragerea atenției.
Asta se întâmplă astăzi în România.
România nu mai scârțâie. România crapă. Crapă în spitale în care mor oameni cu zile, în școli în care copiii sunt lăsați în frig, în instituții în care competența este o raritate iar mediocritatea a devenit regulă. De prea mult timp ne mințim că „mergem înainte”. În realitate, România cade, iar ritmul accelerat al declinului nu mai poate fi ignorat.
În România, cuvântul „suveranitate” a ajuns să fie un fel de relicvă scoasă din vitrină doar când politicienii au nevoie de aplauze. Se vorbește aprins despre independență, demnitate, interes național – dar, în practică, statul român continuă să se comporte ca un actor care cere voie să existe. E dureros, dar adevărat: România este suverană doar pe hârtie. În realitate, e prizoniera propriilor neputințe.
Astăzi, România adevărată nu se vede la televizor și nu se măsoară în declarații politice. România adevărată se vede în oamenii care, cu demnitate și curaj, aleg să fie acolo unde este nevoie de ei. Acest mesaj este pentru voi, românii care nu v-ați temut să stați în linia întâi a solidarității și adevărului.
Premierul Ilie Bolojan a prezentat un bilanț al măsurilor de redresare economică luate până în prezent, subliniind creșterea veniturilor bugetare și reducerea cheltuielilor care indică un traseu favorabil pentru economia României.
România nu se destramă din lipsă de frumusețe, resurse sau oameni capabili. România se destramă din altceva, mai toxic și mai greu de recunoscut: din oboseală. Iar această oboseală nu e a țării – e a noastră.
O oboseală născută din promisiuni trădate, din cinismul clasei politice, din nepăsarea colectivă, din fuga continuă după o viață normală pe care mulți au găsit-o doar peste granițe.
Vă scriu această scrisoare cu gând bun, cu respect și cu dorința sinceră de a vă transmite un mesaj de încurajare. Trăim într-o perioadă în care mulți oameni se simt obosiți, dezorientați sau lipsiți de repere. Tocmai de aceea, vocile care pun accent pe inimă, pe adevăr și pe chemarea către o conștiință trează rămân necesare.
Viitorul țării nu stă doar în mâinile conducătorilor, ci în puterea fiecăruia de a decide cu demnitate.
Doamne al dreptății și al adevărului,Ține România sub scutul Tău și scap-o de mâinile celor ce o vând și o trădează.Nu ne mai lăsa pradă minciunii, hoției și lașității.Dă-ne conducători curați și înțelepți, iar pe cei ce calcă în picioare acest popor, risipește-i ca pe pleavă în vânt.
Câtă vreme mai putem tolera batjocura? Klaus Iohannis nu mai este demult președintele tuturor românilor, ci simbolul aroganței și al disprețului față de popor. Cu un zâmbet rece și cu o tăcere plină de sfidare, omul care a jurat pe Constituție să apere România a reușit, mandat după mandat, să calce în picioare speranțele și încrederea unei țări întregi.