La data de 7 iunie 2026, în jurul orei 13.20, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 72 de ani, din oraș, cu privire la faptul că soțul său ar fi decedat în timp ce se afla în zona Parcului Industrial Cugir.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, din orașul Cugir. Echipajele medicale deplasate la fața locului au efectuat manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, bărbatul nu a răspuns, fiind declarat decesul acestuia. La o examinare preliminară, trupul nu prezenta urme de violență, fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba pentru efectuarea examenului necroptic.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului.