Incendiu la o hală din Oradea. Pompierii au împiedicat extinderea flăcărilor

0

Un incendiu a izbucnit la o hală situată pe strada Războieni din municipiul Oradea, intervenția promptă a pompierilor militari reușind să împiedice propagarea flăcărilor la întreaga construcție.

Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, lt. col. Camelia Roșca, apelul care anunța producerea incendiului a fost primit prin Sistemul Unic 112 în jurul orei 10:25.

La fața locului au fost mobilizate de urgență șase echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă cercetare și evaluare CBRN, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.

La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în două compartimente ale halei și parțial la acoperișul acesteia. Pompierii au reușit să localizeze incendiul în jurul orei 10:45, limitând extinderea acestuia și protejând restul construcției.

Intervenția s-a încheiat cu succes în jurul orei 11:10, când incendiul a fost lichidat complet.

Deocamdată, autoritățile nu au comunicat cauza producerii incendiului și nici valoarea pagubelor materiale. Din informațiile disponibile până în prezent, nu au fost raportate victime.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top