În timp ce prețul aurului, argintului și al metalelor rare explodează pe piețele internaționale, România stă în genunchi. O țară cu resurse uriașe, tratată ca o colonie proastă, condusă de o clasă politică incapabilă să lege două idei economice fără aprobare de partid.
Nu lipsa resurselor ne-a adus aici. Ci prostia crasă, incompetența ridicată la rang de politică publică și o rețea de interese care a pus mâna pe stat și îl folosește ca pe un bancomat personal.
Deciziile legate de exploatarea resurselor României sunt luate de indivizi fără experiență, fără viziune, fără competențe reale. Oameni cocoțați în funcții doar pentru că au pupat unde trebuia și au servit cui trebuia. Atârnători de fotolii, care confundă interesul național cu ordinul primit pe WhatsApp de la partid.
Acești impostori blochează investiții de sute de milioane de euro cu o nonșalanță criminală. Nu pentru că proiectele ar fi proaste, ci pentru că nu servesc „băieții potriviți”. În schimb, sunt tolerate și promovate găști de oportuniști, milionari de carton, care n-au construit nimic în viața lor, dar știu să sponsorizeze campanii electorale, vacanțe de lux și sinecuri pentru liderii politici.
La pachet, zeci de ONG-uri finanțate din afara țării urlă despre „mediu”, „principii” și „valori”, în timp ce au un singur scop real: să blocheze orice tentativă de dezvoltare economică românească. Nu contează locurile de muncă, nu contează veniturile la buget, nu contează viitorul acestei țări. Contează doar ca România să rămână săracă, dependentă și ușor de controlat.
Iar statul român? Statul român mimează neputința. Deși ar fi suficient să aplice Legea minelor, 85/2003, doar atât. Nici măcar nu vorbim de exploatări noi. Doar de valorificarea deșeurilor miniere aruncate în perioada comunistă. Munți de bani lăsați să putrezească din cauza unor minți care nu funcționează dincolo de interesul personal.
Din aceste deșeuri s-ar putea ridica o industrie întreagă. S-ar putea stabiliza economia. S-ar putea crea zeci de mii de locuri de muncă. Dar asta ar însemna muncă, responsabilitate și competență, trei lucruri care lipsesc total din birourile unde se iau deciziile.
România nu e săracă. România e jefuită, sabotată și condusă de nulități.
România nu e neputincioasă. E ținută intenționat pe loc.
România nu cerșește din lipsă de aur, ci din cauza unor conducători prea mici pentru bogăția pe care o calcă în picioare.
Munții noștri poartă aur.
Cei care ne conduc poartă vina.
