Într-o Românie sfâșiată de corupție și jocuri politice murdare, asistăm la un spectacol grotesc pus în scenă de cei care ar trebui să vegheze asupra interesului național. Sub pretextul luptei pentru democrație, justiția, presa obedientă și armatele de postaci de partid s-au transformat într-o mașinărie perfect unsă de linșaj mediatic, având un singur obiectiv: distrugerea candidaților incomozi.
Cazul lui Călin Georgescu este doar cel mai recent exemplu. Favoritul unei mari părți a populației, dar și cu susținere în anumite cercuri din SUA, Georgescu a devenit o țintă directă pentru structurile de putere din România. În loc să îi combată ideile prin dezbatere onestă, i se fabrică dosare cu scopul clar de a-l anihila politic. Presa, în mare parte aservită partidelor aflate la guvernare, își joacă rolul, prezentându-l pe Georgescu și pe susținătorii lui ca pe niște marginali, ba chiar periculoși pentru stabilitatea țării.
De cealaltă parte a baricadei, premierul Marcel Ciolacu își urmează propriul joc politic, unul care miroase a trădare națională. Într-o încercare disperată de a-și asigura sprijinul americanilor, Ciolacu nu ezită să cedeze interese economice și teritoriale către Ungaria, sperând că Viktor Orban îi va face lobby la Washington. România devine astfel o monedă de schimb într-un joc murdar, în care scopul suprem nu este bunăstarea poporului, ci eliminarea lui Călin Georgescu, considerat cel mai mare pericol pentru actuala clasă politică.
Dar, în timp ce liderii își vând țara și distrug orice voce care li se împotrivește, poporul tace. Românii privesc resemnați, paralizați de frica de a mai crede în ceva, de prea multe promisiuni încălcate și trădări repetate. E o tăcere care ucide, o tăcere care le dă liber celor de la putere să calce în picioare orice urmă de opoziție și suveranitate.
Întrebarea e simplă: Până când? Cât mai acceptăm să fim doar spectatori ai vânzării României? Dacă nu ne ridicăm acum, mâine s-ar putea să nu mai avem pentru ce să luptăm.
România nu mai are timp pentru tăcere.
