Vă scriu această scrisoare deschisă nu din politețe și nici din oportunism, ci dintr-o nevoie reală de adevăr. M-am adresat dumneavoastră de-a lungul timpului prin acțiuni publice, luări de poziție și mesaje directe, de fiecare dată când am simțit că România mai are o șansă. Astăzi, însă, nu mai este vorba despre speranță, ci despre urgență.
Într-o Românie sfâșiată de corupție și jocuri politice murdare, asistăm la un spectacol grotesc pus în scenă de cei care ar trebui să vegheze asupra interesului național. Sub pretextul luptei pentru democrație, justiția, presa obedientă și armatele de postaci de partid s-au transformat într-o mașinărie perfect unsă de linșaj mediatic, având un singur obiectiv: distrugerea candidaților incomozi.
România plânge. Lacrimile ei nu sunt doar de durere, ci de neputință. Se scurg peste un pământ bogat, dar guvernat de sărăcie morală, peste orașe vibrante, dar sufocate de incompetență, peste milioane de oameni care au obosit să mai spere. Este un strigăt mut al unei țări care se prăbușește sub povara dezbinării, a nepăsării și a promisiunilor neonorate.