Ai găsit un animal rănit sau abandonat? Polițiștii din Alba îndeamnă cetățenii să anunțe autoritățile

0

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Alba îi îndeamnă pe cetățeni să nu rămână indiferenți atunci când observă un animal rănit, abandonat sau aflat într-o situație de pericol și să anunțe autoritățile competente.

Potrivit recomandărilor transmise de polițiști, în cazul în care un animal se află într-o situație de pericol care necesită intervenție de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să apeleze numărul unic de urgență 112.

Pentru situațiile care nu reprezintă urgențe, sesizările pot fi transmise prin e-mail, la adresa protectiaanimalelor@ab.politiaromana.ro.

Reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția și asupra faptului că oamenii nu ar trebui să atingă un animal rănit sau speriat, mai ales dacă acesta nu îi cunoaște, deoarece poate avea reacții imprevizibile.

De asemenea, în momentul transmiterii unei sesizări, este important ca cetățenii să ofere informații cât mai precise despre locul în care se află animalul, pentru a facilita intervenția autorităților.

Polițiștii subliniază că fiecare sesizare poate contribui la salvarea unui animal și încurajează responsabilitatea și implicarea comunității în protejarea necuvântătoarelor.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top