Untold a lansat UNITED #BineImpreuna – ajutor pentru spitale în contextul pandemiei de coronavirus

0

În această perioadă atât de dificilă pentru toată lumea, când criza generată de COVID-19 a adus multă incertitudine și limitări, iar noi suntem nevoiți să fim la distanță unii de alții, avem puterea de a face bine, uniți. 

Printre proiectele private care pun umărul la lupta cu pandemia, se numără și United Romania, o inițiativă UNTOLD Nation.


,,Trăim vremuri care ne încearcă, care ne provoacă și care ne fac să pierdem contactul cu viața noastră obișnuită de zi cu zi. Ne dăm seama însă cât de importante sunt lucrurile mici și simple pentru noi. Dar în aceste vremuri avem familia, prietenii, zâmbetele, muzica, speranța, ne avem unii pe alții și avem puterea să ne ajutăm și să ajutăm. Suntem fizic la distanță unii de ceilalți, dar inimile noastre sunt unite. Împreună putem să susținem, să acționăm, să informăm și avem puterea să facem bine, uniți.
Binele nu ține cont de timp, de spațiu, el este prezent în fiecare dintre noi. Iar binele multiplicat… face minuni! 

UNITED, campanie initiata de UNTOLD!’ a subliniat Ioana Chereji, PR manager al festivalului Untold.

“Interconectăm nevoile eroilor acestor zile, cu posibilitățile și resursele celor care vor să dea o mână de ajutor. Am construit o platformă care aduce speranță și pune sub lumina reflectoarelor toate inițiativele care fac bine, cu încrederea că împreună vom fi bine. UNIȚI vom reuși să trecem cu bine și să nu ne pierdem ca oameni, în urma impactului pe care răspândirea virusului COVID-19 îl are în România. Intră pe unitedromania.org și află cum te poți implica!”.

Câteva din acțiunile derulate până în prezent în cadrul inițiativei UNITED :

• 6 Tiruri cu echipamente UNTOLD și NEVERSEA trimise la construcția spitalului mobil din Constanța: 4.000 de metri pătrați de portafloor, 4.000 de metri pătrați de geotextile și 6 tunuri de lumină, din logistica festivalului Neversea și UNTOLD, au ajuns pe stadionul Farul din Constanța, pentru crearea spitalului mobil. Parteneri în acest demers sunt Industrial Access și VOS LOGISTICS. De asemenea, zona de triaj din Spitalul Județean Constanța beneficiază de corturile festivalului și linoleum.

• Pentru Spitalele din Cluj au fost donate peste 12.000 de teste și consumabile aferente achiziționate cu sprijinul financiar al Cognizat SoftVision și BT. Pe lângă acestea, au fost achiziționate măști chirurgicale, mănuși, dezinfectanți, pneuri/cauciucuri de rezervă pentru mașinile Smurd, etc. De asemenea, UNTOLD a sprijinit dotarea tehnologică a centrului de comandă ISU.

Pe lângă ajutorul material și logistic pe care îl oferă, platforma UNITED #BineImpreuna își propune să adune la un loc mesaje optimiste, inițiativele de bine și solidaritatea tuturor românilor.

Nu lipsesc nici datele la zi despre situația cazurilor de coronavirus în România, informațiile corecte, de exemple concrete și surse credibile.

Un alt demers laudabil la care am aderat este platforma “Un Singur Cluj”.  UNTOLD împreună cu toți inițiatorii platformei din Cluj-Napoca, pot accelera și ajuta demersurile locale, punând la dispoziție toate resursele logistice de care dispune fiecare companie implicată.

UNITED #BineImpreuna aduce împreună cele mai importante companii românești și multinaționale, cele mai mari trusturi de presă din România, precum și o comunitate formată din lideri de opinie, artiști și influenceri. Inițiativa United este realizată și în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență, Fundația pentru SMURD și Ministerul Sănătății, Autoritatea pentru Digitalizarea României.

UNITED #BineImpreuna îi invită pe toți cei care vor să se alăture inițiativei să facă parte din comunitate. Oricine crede că poate să ajute sau are nevoie de ajutor în această perioadă, se poate înscrie pe http://unitedromania.org.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top