Într-o perioadă în care România a trecut prin două lovituri de stat consecutive și instituțiile statului au acționat împotriva voinței cetățenilor, o voce cheie trebuia să se ridice: aceea a Avocatului Poporului. Dar Renate Weber, cea care deține această funcție cu greutate constituțională, a fost complet absentă. Tăcerea sa nu mai poate fi justificată. Este nu doar suspectă, ci profund condamnabilă.
De la anularea alegerilor până astăzi, Avocatul Poporului s-a ascuns în biroul său confortabil, ignorând valurile de abuzuri și nedreptăți care au inundat societatea românească. Într-o țară unde drepturile cetățenești sunt tot mai des ignorate, unde justiția a devenit un teren de răfuieli și interese, instituția care ar fi trebuit să intervină a ales să tacă.
Cu un salariu de aproximativ 13.000 de lei lunar, la care se adaugă indemnizații și privilegii, Renate Weber nu a oferit poporului român niciun act concret de protecție. Nicio sesizare de substanță, nicio acțiune fermă, nicio poziție clară în fața problemelor reale ale societății. În schimb, a oferit o absență constantă și o tăcere asurzitoare.
Astăzi, România se pregătește de alegeri. În cursa electorală se regăsesc doi candidați cu legături dovedite cu fosta Securitate. Este un moment critic, un moment în care Avocatul Poporului ar fi trebuit să ofere o poziție clară, o analiză a riscurilor, un semnal de alarmă. Dar din partea acestei instituții, din partea doamnei Renate Weber, din nou: nimic. Niciun comunicat, nicio luare de poziție, nicio apărare a principiilor democratice.
Renate Weber nu este Avocatul Poporului. Este avocatul intereselor sistemului. O prezență pasivă într-o instituție vitală, o funcție cheie transformată într-o umbră inutilă. Iar în fața unei asemenea trădări a mandatului încredințat de lege și de cetățeni, concluzia este dureroasă, dar necesară: România nu are, de fapt, un Avocat al Poporului.
Iar până când această funcție nu va fi ocupată de o persoană cu adevărat dedicată apărării drepturilor și libertăților cetățenilor, tăcerea de la vârful acestei instituții va rămâne o complicitate rușinoasă cu abuzul.
