România trăiește astăzi un paradox grotesc: este probabil singura țară în care o parte a populației se bucură de anularea alegerilor, deși prețul este limpede, taxe mai mari, impozite sufocante și un cetățean transformat în simplu plătitor fără drept de replică. Nu mai vorbim despre ignoranță, ci despre o formă periculoasă de resemnare combinată cu obediență.
Statul este capturat. Corupția nu mai este o excepție, ci regula jocului. A intrat în instituții, în administrație, în politică și a devenit atât de banală încât nici nu mai revoltă. În loc de furie legitimă, asistăm la un spectacol jalnic: aplaudaci de tastatură care justifică abuzurile, relativizează furtul și atacă orice voce care refuză să tacă. Internetul a devenit tribună pentru cinism și lașitate.
Cei care își strigă durerea, oameni amendați pe nedrept, antreprenori îngropați de fiscalitate, cetățeni care cer alegeri, transparență și respect, sunt rapid sancționați, huliți și transformați în inamici publici. Protestul este tratat ca o crimă, iar nemulțumirea ca o amenințare. În această Românie, tăcerea este virtute, iar supunerea este premiată.
Între timp, în Parlamentul României, deciziile care afectează milioane de oameni se iau fără rușine și fără consultare reală. Influențele externe, interesele de grup și jocurile de putere par să conteze mai mult decât votul sau voința națională. Suveranitatea este invocată în discursuri, dar abandonată în fapte.
Aceasta nu mai este doar o criză politică sau economică. Este o criză de coloană vertebrală. O societate care ajunge să aplaude anularea drepturilor sale fundamentale, care își ironizează propriii cetățeni revoltați și care acceptă abuzul ca pe o normalitate, este o societate în declin profund.
România nu este săracă. România este trădată. Iar cea mai mare tragedie nu este corupția celor de sus, ci complicitatea și indiferența celor de jos. Pentru că un stat nu cade doar din cauza hoților, ci mai ales din cauza celor care îi aplaudă.
