Reacție dură a comisarului șef, Traian Berbeceanu după afirmațiile fostului președinte. Traian Băsescu MINTE !

2

Comisarul șef Traian Berbeceanu a reacționat după ce fostul președinte al României a declarat la România Tv că a primit raportul șefului BCCO Alba Iulia în 2013.

traian-berbeceanu

Berbeceanu a declarat pentru Hunedoara Liberă că Traian Băsescu minte, întrucât acel raport nu a fost niciodată transmis Președintelui sau Administrației Prezidențiale, chiar dacă fusese redactat pe laptop. Traian Berbeceanu mai spune că Traian Băsescu nu avea cum să știe de existența acelui raport care îi era adresat, decât dacă cineva din interiorul DIICOT l-ar fi informat despre rezultatul perchezițiilor informatice efectuate asupra laptopului său, percheziții care s-au dovedit a fi fost efectuate ilegal.

„Domnul Băsescu minte! Nu e adevărat că ar fi primit un raport de la mine, pe care l-ar fi direcționat șefului IGPR. Se poate verifica și corespondența de la cancelaria Președintelui. Nu am trimis acel raport nici Președintelui, nici Administrației prezidențiale. Eu am redactat acel raport, pe care l-am înmânat personal șefului IGPR de la acea vreme, domnul Petre Tobă. Pe laptopul meu am redactat rapoarte similare adresate președintelui Traian Băsescu și premierului de la acea dată, Victor Ponta, dar nu le-am trimis! Acel laptop mi-a fost ridicat de DIICOT la perchezițiile din octombrie 2013. Perchezițiile informatice au fost efectuate ilegal de DIICOT – Structura Centrală, cu încălcarea procedurilor, fapt confirmat de Tribunalul București și Curtea de Apel București, instanțe care le-au declarat nule și le-au exclus ca probe în camera preliminară”, a declarat, pentru Hunedoara Liberă, comisarul șef Traian Berbeceanu.

Fostul șef al BCCO Alba Iulia a vorbit și despre alte situații în care oameni politici au făcut afirmații cu privire la ancheta DIICOT din toamna anului 2013. Unul dintre aceștia este Elena Udrea, care a vorbit despre perchezițiile informatice făcute pe laptopul-ul lui Berbeceanu.

„Doamna Udrea a declarat că s-au găsit tot felul de fotografii în laptopul meu, domnul Băsescu, la fel, face afirmații. Ca oameni politici, nu aveau cum să afle ce s-a găsit la percheziții, decât dacă cineva din DIICOT i-a anunțat. Ceea ce este absolut halucinant! După știința mea, divulgarea de date confidențiale din anchetele penale, ar putea fi încadrată ca faptă de natură penală”, a mai declarat fostul șef al BCCO Alba Iulia.

În final, comisarul șef Traian Berbeceanu a spus că nu-și dorește decât ca numele său să fie lăsat în afara disputelor politice.

„Vreau ca numele meu să fie lăsat deoparte, să nu-l mai folosească în luptele pe care le are cu Justiția”,  a spus Berbeceanu cu referire directă la declarațiile lui Traian Băsescu.

Ce a spus Băsescu

Duminică seara, la România TV, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a vorbit despre tensiunile dintre fosta șefă a DIICOT, Alina Bica și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În acest context, Traian Băsescu a afirmat că „dosarul Berbeceanu” a fost cel care a umplut paharul disputei dintre cele două șefe de parchete.

Mai mult, Băsescu a afirmat că a primit un raport trimis de comisarul șef Traian Berbeceanu și că l-a direcționat spre IGPR. Fostul președinte al României a mai spus, în legătură cu acest dosar, că DIICOT a încercat să plătească o poliță șefului BCCO Alba Iulia.(hunedoaralibera.ro)

Distribuie

2 comentarii

  1. Dacă există „probe clare” care demostrează vinovăția lui Berbeceanu, aceste probe trebuie scoase la lumină. Dosarul penal nr. 2738/1/2014, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este public. În ceea ce mă privește, în „dosarul utilajelor”, Berbeceanu a „fabricat probe” în sprijinul acuzării mele.
    https://condamnatabuziv.wordpress.com/

Lasă un comentariu

Top