Liberalii reuniți în BEX au votat ca premierul să fie numit prin rotație.

0

Florin Cîțu – președintele PNL a făcut declarații, marți seara, după ședința PNL. Liberalii reuniți în BEX au votat ca premierul să fie numit prin rotație. Mandatul PNL a rămas ca propunere de premier să fie președintele partidului – Florin Cîțu.

„Am luat decizia de a merge mai departe cu un sistem alternativ. PNL va da primul premier. În acest moment, nu am schimbat mandatul, avem un singur mandat. S-a votat decizia de a avea un sistem rotativ de premieri, cu primul liberal. Dacă PSD se opune, vedem atunci. Propunerea noastră merge la președinte.

Decizia PNL este de a avea primul premier din partea PNL. S-a discutat despre flexibilizare, dar nu s-a votat”, a spus Florin Cîțu, marți seara, după BPN.

Sper cât mai rapid să terminăm negocierile. Știm foarte clar: unul dintre ministerele avizatoare va merge la un partid, altul la celălalt”, a declarat Florin Cîțu.

Întrebat dacă se va merge la consultări cu toate partidele, Cîțu a spus: „Ăsta e sensul unei coaliții”.

„Va fi nevoie de un vot pe întregul protocol. Sunt două partide cu ideologii total diferite care caută un mod de a funcționa. Deocamdată ne-am înțeles.

PNL nu a pus o condiție pe numele celor de la PSD pentru funcția de premier”, a mai spus Florin Cîțu.

Referitor la negocierile pe programul de guvernare, președintele PNL a spus:

„Încă lucrăm la programul de guvernare și acolo chiar avem discuții importante despre aceste taxe, pe care vrem să le introducem, lucru cu care PNL nu e de acord. Sper că în orice zi să avem încheiate discuțiile”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top