Legea recursului compensatoriu este greșeala întregii clase politice românești, indiferent de partid!

1

Senatorii Breaz și Pereș – cap de listă în “tabelul rușinii” la nivel local. Deputatul Ioan Dîrzu – criticat vehement de toți politicienii locali. Cei trei au votat proiectul de lege care a schimbat total fața României și golește pușcăriile.

Clement Negrut

Sătul de reacțiile “pe după cireș” ale unora dintre liderii politici locali (ALDE) sau de încercările “nesimțite” ale altora de a-și face capital de imagine (PNL) cățărându-se pe cadavrul tânărului ucis la Mediaș, președintele PMP Alba, Clement Negruț a dorit să transmită un mesaj dur și ferm tuturor politicienilor români: „De ceea ce se întâmplă acum în România, respectiv urmările adoptării Legii recursului compensatoriu se face vinovată întreaga clasă politică. Fără nicio excepție. Inclusiv Președintele României, care a promulgat-o și nu a mișcat un deget”, a spus acesta.
În viziunea sa, ar trebui convocată de urgență o sesiune parlamentară extraordinară și amendată legea care produce efecte în fiecare zi în această perioadă.


INCOMPETENȚĂ PE TOATE PLANURILE


Clement Negruț a atras atenția asupra unui aspect definitoriu în ceea ce privește modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Și anume o directivă CEDO care impunea României modernizarea instituțiilor de detenție astfel încât cei care ar trebui să iasă reabilitați să fie tratați în condiții cât de cât umane. Mai mult, România a pierdut mai multe procese la CEDO pe această temă, având daune de milioane de euro de plătit pentru rele tratamente.


Prin urmare încă din anul 2016, România își asumă prin Ministrul Raluca Prună că trebuie să construiască noi penitenciare și să le modernizeze pe cele existente. Mai mult, prin luna Martie-aprilie 2016, fostul ministru al Guvernului de tehnocrați a mințit CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) că Guvernul României are banii necesari pentru modernizarea a 7 penitenciare din România.
Ceea ce uită toți politicienii din Alba să spună este că Guvernul Cioloș, Guvernul Grindeanu, și actualul Guvern Dăncilă au mințit și probabil continuă să mintă CEDO că vor asigura condiții relativ recente deținuților din România.


Ca atare, CEDO nu a cerut practic ca România să golească pușcăriile, ci să se asigure condiții decente de detenție, astfel încât cei care își ispășesc pedeapsa să iasă cu adevărat reabilitați. Iar în acest context cea mai la îndemână “soluție” a guvernanților a fost “golirea” pușcăriilor astfel încât suprafața minimă necesară unui deținut rămas în detenție să se apropie de normele europene, mergând pe o compensație pentru deținuți, astfel încât să fie eliminate procesele și amenzile statului român la CEDO.


Președintele PMP Alba, Clement Negruț a precizat în acest context că este total consternat: “s-a ajuns ca în 2017 Agenția Națională a Penitenciarelor să returneze statului 30 de milioane de euro pentru că au fost incapabili și poate nici nu și-au dorit să rezolve această problemă (n. red. – Modernizarea condițiilor de arest). Pentru că pentru ei a fost mai simplu: mai bine le dăm drumul!!! Nu se face așa ceva!!!”, a spus Negruț.


SCURT ISTORIC

  • Ianuarie 2017, proiectul de lege inițiat de Raluca Prună, fostul ministru al Guvernului Cioloș era înregistrat la Senatul României de către noul Guvern PSD Sorin Grindeanu
  • 13 martie 2017 proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în unanimitate cvasi totală: DA= 117 NU=1 AB=0)
  • 9 mai 2017, Camera Deputaților adoptă Proiectul cu 175 de voturi PENTRU (PSD+ALDE+UDMR), 85 împotrivă (56 de la PNL, 26 de la USR și 3 de la minorități) și 20 de abțineri (PMP).
  • Președintele României a promulgat legea prin Decretul nr.634/2017 fără să o atace la CCR sau măcar să o retrimită Parlamentului.
    După cum se știe, parlamentarii de Alba care au votat ceea ce îndeobște este recunoscut ca Legea Recursului compensatoriu sunt senatorii Daniel Breaz (PSD) și Alexandru Pereș (PNL), precum și deputatul Ioan Dîrzu (PSD).
    Ceea ce este mult mai grav este că forma în care Legea a primit votul final în Camera Deputaților a fost modificată aproape în totalitate față de cum a fost ea inițiată și chiar adoptată de Senat. Nu mai puțin de 43 de amendamente au fost aprobate de către deputați (în special cei PSD-ALDE-UDMR), aducând România în situația de astăzi. Iar legea produce efecte zilnic până când parlamentarii se vor deștepta să o amendeze!
Distribuie
Top