Foto: Etapa a doua vaccinare a debutat astăzi în județul Alba: o femeie în vârstă de 88 ani prima persoană imunizată

0

În această dimineață, la ora 08.00, a debutat Etapa a II a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cele aflate în evidențe cu boli cronice și a angajaților din domenii – cheie.

În municipiu, campania de vaccinare se derulează la Centrul de Vaccinare amenajat în sala de sport a Universității ²1 Decembrie 1918² Alba Iulia, iar prima persoană imunizată din județ, a fost o femeie în vârstă de 88 de ani.

„La Alba Iulia a început în această dimineață vaccinarea populației la Centrul de Vaccinare amenajat în Sala de Sport a Universității “1 Decembrie 1918”. Prima persoană vaccinată a fost o femeie în vârstă de 88 de ani care a reușit să se înscrie în platformă cu ajutorul copiilor.

“Nu am deloc emoții. Încurajez pe toată lumea să se vaccineze iar cei în vârstă care nu sunt deciși ce să facă să își întrebe copiii sau pe cei mai tineri”, a îndemnat doamna care a venit însoțită de fiica ei. Azi, la Centrul de Vaccinare din Alba Iulia sunt înscrise 240 de persoane.

DSP Alba mulţumeşte Primăriei Municipiului Alba Iulia precum și celorlalte primării din județ unde au fost organizate centre de vaccinare pentru sprijin și buna organizare”.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top