De trei decenii, o clică de indivizi fără vocație, fără rușine și fără competență a transformat statul într-o afacere personală, iar politica într-un mecanism de protecție pentru hoți, impostori și ratați profesional.
Este realitatea crudă: în România de azi, dacă îndrăznești să huidui, ești căutat. Dacă vorbești, ești amendat. Dacă insiști, ești intimidat. Asta nu mai e democrație. Asta e frică organizată.Oameni simpli au huiduit un politician.
Pentru Transilvania, ziua de 24 ianuarie are o semnificație aparte. Nu este momentul fondator direct al unirii tuturor românilor, dar este începutul drumului care avea să ducă, peste decenii, la România modernă.
România traversează una dintre cele mai cinice etape ale sale post-decembriste: o perioadă în care statul a devenit opresorul propriilor cetățeni, iar instituțiile, în loc să apere legea, par să fie folosite ca instrumente de intimidare și jupuire economică. Sub guvernarea Bolojan, românii, în special clasa de mijloc, sunt supuși unei duble pedepse: sărăcire accelerată și teroare instituțională.
Ce s-a întâmplat ieri în stradă nu mai poate fi ambalat în cuvântul comod „protest”. Protestul este ceva ce poți ignora, amâna, ironiza. Ce s-a văzut ieri a fost refuzul clar al unei populații de a mai fi tratată cu dispreț.
Până când, drag popor, vom mai mima patriotismul o dată pe an, cu flori, discursuri și versuri golite de sânge?
Statul român nu mai este o instituție. Este o mașinărie de consum care nu produce nimic, dar înghite tot. Nu creează valoare, nu protejează, nu servește. Doar colectează, taxează, controlează și pedepsește.
Când o clasă politică nu mai are nimic de oferit, începe să semene ură. Când nu mai poate guverna, începe să dezbine. Când simte că puterea îi scapă printre degete, nu se reformează, își aruncă propriul popor unii în alții, ca pe niște câini puși să se sfâșie pentru distragerea atenției.
Asta se întâmplă astăzi în România.
Anul 2026 se conturează ca un moment de cumpănă pentru România. Nu va fi un an ușor – nici social, nici politic, nici geopolitic. Presiunile externe se vor suprapune peste tensiuni interne vechi, iar răbdarea societății va fi pusă la încercare. Într-o lume instabilă, marcată de conflicte, reașezări de putere și crize economice recurente, România nu va fi ocolită de val.
2025 se încheie, nu cu aplauze. Nu cu iluzii. Ci cu oboseală, răni și adevăruri spuse prea târziu sau deloc. A fost un an greu, poate unul dintre cei mai duri ani ai ultimului timp, un an în care am fost forțați să alegem între comoditate și demnitate.