România traversează una dintre cele mai cinice etape ale sale post-decembriste: o perioadă în care statul a devenit opresorul propriilor cetățeni, iar instituțiile, în loc să apere legea, par să fie folosite ca instrumente de intimidare și jupuire economică. Sub guvernarea Bolojan, românii, în special clasa de mijloc, sunt supuși unei duble pedepse: sărăcire accelerată și teroare instituțională.
În timp ce nivelul de trai al românului de rând se prăbușește, taxele cresc, impozitele se înmulțesc, iar fiecare leu câștigat cinstit este privit de stat ca o pradă. Birurile au devenit politică de stat. Micii antreprenori, PFA-urile, comercianții și proprietarii sunt transformați în „suspecți” permanenți, vinovați din start, buni doar de amendat și executat financiar.
Așa-zisele „controale de rutină” nu mai sunt nici rutină, nici control. Sunt descinderi punitive ale unor instituții de forță – Antifrauda, poliția, diverse autorități – care par mai degrabă interesate de sancțiuni-record decât de respectarea legii. Amenzile sunt disproporționate, aplicate mecanic sau arbitrar, fără avertisment, fără prevenție, fără logică economică. Pentru mulți români, o astfel de amendă înseamnă faliment. Pentru stat, este doar o bifă într-un raport.
Ironia grotescă a acestei situații este că aceeași clasă politică ce predică „respectarea legii” este asociată, în percepția publică și în numeroase investigații de presă, cu zeci de dosare, scandaluri și acuzații de fraudă, mită, spălare de bani și trafic de influență. În timp ce românul este sufocat pentru o chitanță, o virgulă sau o interpretare birocratică, „băieții deștepți” ai sistemului par intangibili, protejați de funcții, relații și tăceri convenabile.
Statul este necruțător cu cei slabi și suspect de blând cu cei puternici. Legea este aplicată cu zel maxim la chioșc, la firmă mică, la producătorul local, dar devine brusc flexibilă când ajunge la vârful puterii. Aceasta nu este justiție, ci dublu standard instituționalizat.
România nu mai este condusă prin politici publice, ci prin frică. Frica de control. Frica de amendă. Frica de stat. Într-o țară normală, instituțiile există pentru a sprijini cetățeanul și economia. În România de astăzi, ele par să existe pentru a stoarce până la ultima resursă din cei care încă mai muncesc cinstit.
Un stat care își terorizează contribuabilii, dar tolerează corupția de la vârf, nu este un stat puternic. Este un stat eșuat moral. Iar o societate în care clasa de mijloc este distrusă sistematic nu are viitor – doar emigrare, sărăcie și revoltă.
Românii nu mai cer privilegii. Cer doar un lucru simplu: o lege care să fie aceeași pentru toți. Până atunci, „teroarea instituțională” va rămâne singura politică publică eficientă a acestui stat.
