Documente – Raportul Curții de Conturi Alba scoate la iveală abateri de milioane de lei în bugetul județului

0

Curtea de Conturi a descoperit în 2014 prejudicii de milioane de lei în activitatea desfăşurată de mai multe instituţii publice. Abateri constatate la  Primăria Alba Iulia, Primăria Sebeş, Spitalul Judeţean şi instituţii subordonate Consiliului Judeţean se ridică la milioane de lei.

 

Raport General – Opinia Transilvana

Prefectura-CJ-Alba

Instituțiile subordonate Consiliului Județean Alba cu abateri financiar contabile     UATJ Alba Opinia Transilvana

La Consiliul Judeţean Alba s-a constatat un prejudiciu de 11.000 lei în activitatea proprie. Dintre instituţiile subordonate CJ, cel mai mare prejudiciu a fost identificat la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului 32.000 lei, iar abateri financiar-contabile de 89.000 lei au fost depistate în activitatea Camerei Agricole Alba. Astfel, la nivelul unităţii administrative judeţene Alba, valoarea totală a prejudiciilor constatate a fost de 50.000 lei şi cea a abaterilor financiar-contabile de 89.000 lei, în timp ce venituri suplimentare au fost de 150.000 lei venituri suplimentare.

Camera Agricolă Judeţeană Alba a dat în folosinţă gratuită bunuri din patrimoniul entităţii, unor societăţi comerciale cu capital privat, contrar prevederilor legale, ceea ce a diminuat veniturile entităţii cu suma de 97.000 lei. În timpul auditului au fost calculate penalităţi de întarziere în sumă de 16.000 lei. Muzeul Naţional al Unirii Alba nu a asigurat încadrarea, conform prevederilor legale, a numărului de persoane cu handicap şi nu a virat la bugetul statului suma de 29.000 lei aferentă persoanelor cu handicap neîncadrate, ceea ce a diminuat nejustificat veniturile cuvenite bugetului de stat cu această sumă. În timpul auditului au fost calculate majorări de întarziere în sumă de 8.000 lei.

Majorări nejustificate de salarii și acordare de prime pentru Spitalul Județean   Spitalul Judetean de Urgenta Alba – Rport pdf

  În activitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba, Camera de Conturi Alba a descoperit, în urma acţiunilor de audit derulate anul trecut, prejudicii în valoare de 113.000 lei şi abateri financiar-contabile de 194.000 lei. Printre neregulile constatate se află majorări nejustificate ale cheltuielilor de personal, prin acordarea de sporuri la salariul de bază, acordarea unor prime de instalare sau plata unor medici care îşi desfăşurau activitatea la spitale din alt judeţ. De asemenea, consilierul juridic a primit spor de confidenţialitate în procent de 30% din salariul de bază, contrar legislaţiei.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top