Dă cu virgulă, Profesore? Fedorca, în corzile politicii

0

Prezent recent la Alba Iulia pentru a participa la inaugurarea unei noi investiții la Sebeș, secretarul de stat și totodată secretarul general adj.al ALDE la nivel național Stelian Fedorca ne-a învățat pe toți în plină iarnă ce înseamnă scăldatul.

Mai pe românește, deși este direct implicat în conducerea centrală a partidului lui Călin Popescu Tăriceanu, acesta a fost luat prin surprindere în mai multe rânduri atunci când a venit vorba de alegerile europarlamentare. Adică, da. Exact primele alegeri care bat la ușă, respectiv cele pentru Parlamentul European.

La întrebările redacției noastre cu privire la planul intern de maximizare a rezultatelor prin “capii de serie” pe care ALDE ar trebui să mizeze, Stelian Fedorca ne-a dat detalii importante din această strategie: “Încă nu știm mai nimic… Suntem în analiză, nu s-au luat deciziile cu privire la lista de candidați”. Chiar și așa, președintele ALDE Alba – Ioan Lazăr și secretarul gen.adj. al ALDE Stelian Fedorca au reușit totuși să lanseze vreo două nume, menționându-le pe Norica Nicolai și Renate Weber. Cele care au fost excluse din PNL încă de prin 2015…

 Văzând că cei doi liberali ai ALDE încă erau nehotărâți cu privire la acest subiect (în mod cert Călin Popescu Tăriceanu nu va fi pe listele pentru Bruxelles, acesta visând la tronul de la Cotroceni), redacția noastră a încercat să afle un alt lucru important cu privire la alegerile pentru PE. Știut fiind că Parlamentul European nu este cel de la București și în mod evident are o cu totul altă menire, am încercat să aflăm care ar fi proiectul de țară al ALDE pentru PE. Parcă înotând în bazin, cei doi liberali au început: “Ăăă la acest subiect…ăăă…răspunsul o să vi-l dăm la o conferință de presă viitoare…și vreau să vă spun și de ce. Vrem să transmitem un mesaj unitar: care sunt cele 3…4 obiective (Ioan Lazăr suflă: 7)ăă sau șapte obiective. Și nu aș vrea să anticipez… Rolul meu ca secretar general adjunct este mai mult pe partea organizatorică” , a finalizat secretarul ALDE, Fedorca.

Însă nici pe organizare cei doi nu ne-au lămurit chiar desăvârșit. Întrebați de scorul pe care și-l doresc pentru organizația ALDE Alba, răspunsul a fost la fel de aluziv: “Ne dorim un scor foarte bun”, a declarat liderul ALDE Alba, Ioan Lazăr, punând capăt sezonului de “scăldat politic”. Nu a menționat dacă dintr-o singură cifră, două sau de ce nu, poate chiar trei…

Distribuie

Lasă un comentariu

Top