Cât de productivi au fost parlamentarii de Alba în mandatul 2016-2020? (I)

0

De la mari dezamăgiri, la adevărați profesioniști în domeniul lor, parlamentarii români sunt imaginea țării în ansamblul ei. Fie că ne place sau nu… Și, la fel stau lucrurile și atunci când vine vorba despre actualii parlamentari de Alba, cei care se pregătesc de marele test din Decembrie. Un test pe care unii îl vor trece, alții îl vor pica pe măsură de ce harta voturilor la nivel județean suferă mici modificări.

Ca și până acum, județul Alba va avea în Parlamentul României 7 parlamentari (5 deputați și 2 senatori). Și asta pentru că niciunul dintre partidele politice nu își dorește la modul sincer să asculte ce am avut noi de spus când am decis prin referendum un număr maxim de 300 de parlamentari. Indiferent de culoarea politică, este o adevărată mocirlă a negocierilor prin care grupurile parlamentare știu să blocheze la perfecție aplicarea voinței poporului și să omită la infinit proiectul legii prin care țara ar trebui să cheltuiască mult mai puțin prin reducerea numărului de parlamentari. La momentul de față România are  329 deputați și 136 de senatori, adică un total de 465 de parlamentari.

Câți merită cu adevărat să fie acolo??? Cu siguranță nu toți, însă la cum se prezintă actuala legislație NICIODATĂ nu vom putea trimite numai oameni capabili la București. Pentru că în România niciodată nu a existat cu adevărat un vot uninominal care să dea o democrație parlamentară sănătoasă.

Prin urmare, un candidat magnet care atrage un mare număr de voturi, practic va trage după el și un posibil incompetent, agramat sau chiar imbecil care se va bucura de un mandat plin, cu tot ceea ce decurge de aici.

Beneficii de parlamentar

Ce înseamnă în cifre mandatul de parlamentar? Un venit de aproximativ 40.000-50.000 de lei/lună, alcătuit din indemnizația de parlamentar, adică aproximativ 12,000 lei/lună, la care se adaugă alți aproximativ 35.000-38.000 care reprezintă cheltuieli de personal, salariile angajaților de pe la partid (care sunt pe statul de plata al cate unui birou parlamentar), diurna pentru deplasare la lucrările Parlamentului, diurna pentru deplasare in circumscripția electorala, CHIRIA pentru spațiul biroului parlamentar (o găselniță prin care niște bani devin deconturi pe numele partidului și alte aranjamente de ochi galbeni, roșii și alte culori)…

La tot acest huzur obținut de mulți fără a da nimic acestei țări decât o efemeră prezență și o ridicare de mâini la proiectele concepute de parlamentarii cu adevărat capabili, se mai adaugă și pensiile speciale de care aceștia beneficiază începând cu anul 2015!

Iar la acest capitol unii ca senatorul Alexandru Pereș (PNL), spre exemplu, se poate declara “cel mai fericit dintre pământeni”. Un fost inginer agronom, CAP-ist la Ciugud în perioada 1976-1984, Alexandru Pereș a activat încă din 1996 în Parlamentul României (2 mandate de deputat 1996-2004, respectiv 4 mandate de senator în perioada 2004-2020). Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt cuprinse între 2.000 și 13.000 de lei în funcție de numărul de mandate. Dar este posibil ca Alexandru Pereș să dea peste cap calculele financiare ale Casei Județene de Pensii Alba…

Privire de ansamblu

Și, pentru a nu se supăra niciunul dintre parlamentarii noștri de Alba, mai ales că printre ei sunt și unii mai slabi de înger sau cu un obraz prea subțire care nu suportă critica sau a fi trași de mânecă de cei care i-au trimis acolo, le vom analiza activitatea în ordinea numerelor de pe tricou să spunem așa, respectiv în ordine alfabetică.

Astfel, în zilele viitoare vom analiza fiecare parlamentar în parte din mai multe puncte de vedere, indiferent cât de multe critici ne vom lua pentru acest demers.

Priviți la modul general însă, tocmai din cauza unuia dintre ei care este departe cel mai activ dintre toți, imaginea parlamentarismului în Alba nu este atât de proastă cum eram obișnuiți. Pe de altă parte, tocmai din cauza implicării sale în mai toate palierele și a activității sale susținute s-au creat și foarte mari discrepanțe.

De pildă, în cei 4 ani de mandat unul ca deputatul Claudiu Răcuci (PNL) figurează că ar fi vorbit, atenție!!!, 4 minute și 48 de secunde. În același timp, colegul său de partid Florin Roman (PNL) a rupt microfonul Parlamentului în două, având în total aproape 16 ore. De altfel, toți deputații de Alba la un loc, de la toate partidele, nu au vorbit în public nici măcar jumătate din cât a făcut-o deputatul Florin Roman. Ori, din punctul acesta de vedere, se poate spune că vom avea un clasament atât al rușinii, dar și unul al meritocrației… Și mai ciudat este când în cele două clasamente primele locuri sunt ocupate de parlamentari ai aceluiași partid… La fel de adevărat: cât au vorbit cu rost și fără rost? Vom vedea în articolele viitoare.

Desigur, dincolo de toate acestea sunt alte aspecte ale activității parlamentare pe care le vom surprinde în zilele viitoare: proiecte legislative inițiate, proiecte legislative inițiate și aprobate, legi cu impact pe județul Alba, proiecte promise și îndeplinite, minciuni electorale etc.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top