Când papagalii se cred vulturi și nu mai au nevoie de demnitate fiindcă au deprins viața fără reguli

În politica românească, trădarea nu mai e o rușine, a devenit o strategie. Cazul fostului deputat USR Beniamin Todosiu este un exemplu grăitor: când partidul care l-a propulsat în Parlament a început să se confrunte cu dificultăți, omul nu a stat să lupte pentru principii, ci a fugit în brațele PSD, cu o viteză care ar face invidios și un sprinter olimpic.

Și acum, după această performanță remarcabilă, adică trecerea de la promisiunea de reformă la confortul ipocriziei, domnul Todosiu își permite să țină lecții de moralitate. Ne vorbește cu un aer de superioritate despre cine ar trebui să candideze la președinție, ca și cum el însuși ar fi un model de integritate politică. În realitate, e doar încă un oportunist care și-a schimbat tricoul atunci când echipa lui pierdea.

Așa se întâmplă când papagalii se cred vulturi. Diferența? Vulturul vânează în tăcere, cu demnitate, pe când papagalul doar repetă zgomotos ce a auzit, fără să înțeleagă nimic. Domnul Todosiu nu doar că și-a abandonat principiile, dacă le-a avut vreodată, dar acum are tupeul să dea lecții, după ce a deprins rapid regulile murdare ale PSD: fără coloană vertebrală, fără loialitate, fără rușine.

Să ne înțelegem: un om politic care sare dintr-un partid în altul la primul semn de furtună nu e un lider, ci doar un oportunist cu pretenții. Să vii, după doar câțiva ani de politică „la fără frecvență”, și să le explici altora cum arată moralitatea politică este culmea ipocriziei.

Până la urmă, domnul fost deputat Todosiu nu mai are nevoie de virtute — și-a dat examenul în PSD, unde a învățat că regulile sunt doar pentru fraieri, iar demnitatea e opțională. Așa că, înainte să mai dea lecții despre cine merită sau nu să candideze, poate ar fi mai bine să-și amintească traseul politic pe care l-a ales. Pentru că, oricât s-ar crede vultur, tot papagal rămâne.