Am înțeles și noi că la Ocolul Silvic Muntele Mare pădurea se taie singură. Nu știm sigur dacă toți polițiștii din zonă joacă rolul lui Robi din Las Fierbinți ?

0

Jaful din pădurile judeţului nu mai este demult un „breaking news” , în presă, subiectul a fost tocat  până a ajuns rumeguş. Din păcate, însă, câinii latră, ursul trece… Mafia lemnului își freacă liniștită mâinile, silvicii au devenit slugi ai banului  iar poliţiştii sau jandarmii mai „arestează” din când în când câte o căruţă cu uscături pentru făcut focul în sobă.

    De la Stat la Privat acelaș jaf , aceleași consecințe. Spre exemplu, în cazul Composesoratului Ocolul Silvic Muntele Mare Poșaga, unde am relatat în mai multe cazuri abuzurile conducerii și ale pădurarilor, nimic nu s-a schimbat. Plecând de la cazul lui Felician Pitea am aflat că zeci de proprietari de pădure au fost  și sunt în continuare lăsați fără pădure. Tăieri masive de masă lemnoasă au fost sesizate și în această toamnă. Păgubiții spun că cei care ar trebui să pazească pădurile se fac vinovați de acest masacru, însă polițiștii și procurorii întocmesc și clasează dosare pe bandă rulantă.

În zona precizată de pe Valea Arieșului populația este îmbătrânită și în multe cazuri proprietarii de păduri nu au puterea să urce în munte să cunoască realitatea din teren. Cei care o fac sunt mințiți, amenințați și chiar bătuți de oamenii mafiei din jurul Composesoratului Muntele Mare Poșaga.
Felician Pitea, unul dintre puținii oameni care are curajul necesar pentru a înfrunta această mafie nu renunță la dreptul său.


” Îți trebuie curaj și mulți bani să te lupți cu oamenii ăștia. Am fost amenințat, am făcut zeci de drumuri la București cu dovezi în mână și zeci de sesizări CLASATE. Nu este normal, până unde trebuie să ajung? Ce trebuie să mai fac să dovedesc că mi-a fost tăiată pădurea? Cui să ma adresez? Nu am beneficiat de masa lemnoasă solicitată însă mai multe Acte de Punere în Valoare au fost emise pe numele familiei mele, chiar pe numele tatălui care este decedat… dar ei nu știau”


Si ca Pitea mulți alții… Am încercat să aruncăm o privire în documentele omului, procese verbale de constatare, rapoarte ale poliției, constatări, înregistrări. Parcă toate au fost făcute împotriva lui și nu pentru a-I apăra drepturile. Deși se știu vinovații cu nume și prenume, dosarele penale deschise în acest caz sunt” IN REM”, nu am văzut un prejudiciu real în toate aceste dosare.


Mă întreb care este rolul Poliției în aceste spețe că nici măcar agent constatator nu este. Chiar este necesar să vă spunem noi, și asta nu o știm de la petenți, că polițistul X împreună cu pădurarul Y se întâlnesc cu baștanul Z care cu voia împăratului din zonă taie și spânzură după cum se trezește dimineața? Chiar a ajuns agentul român de Poliție” Robi din Las Fierbinți”?
Îi rugăm pe reprezentanții Poliției să iasă public să spună că sunt depășiți de această situație dominată de interesele obscure ale Mafiei Lemnelor, asta în cazul în care nu fac parte din acest grup de interese, pentru ca oamenii să nu își mai pună speranța în Poliția Română, să nu își mai cheltuiască banii și să nu spere vreodată că vinovații să fie trași la răspundere.
Este frustrant și pentru un agent de poliție să afle că nu este decât o jucărie folosită în răzbunări meschine doar pentru a închide gurile dușmanilor invizibili. La fel cum este de frustrat pentru noi ca oameni să știm că polițiștii au devenit doar” locotenenții Bugetului de Stat”.

O certitudine avem , pădurea este tăiată , singură probabil iar lemnul dispărut nu are valoare. Petenții bat câmpii iar autorii sunt bunii îngerași

Distribuie

Lasă un comentariu

Top