După anunțul bombă făcut în urmă cu câteva ore privind ieșirea din cursa electorală pentru Primăria Câmpeni, sursele noastre confirmă faptul că ex-candidatul Pro România, Dragomir Morcan ar urma să fie exclus URGENT din rândurile propriului său partid.

La mijloc de fapt pare a fi doar un război personal al acestuia cu actualul primar, dar și posibile înțelegeri personale la care ar fi ajuns cu șefii PNL, mai ales că Morcan era de fapt mai bine situat în sondaje decât candidatul PNL.
Contactat de redacția noastră, coordonatorul PRO România Alba, Horațiu Florea (PRO România) a declarat: “Voi lua măsuri în privința situației de la Câmpeni. Nu suntem nici anexa PNL, nici a PSD. Pe mine mă interesează cetațenii! Am luat act, de pe rețelele de socializare, de declarația domnului Dragomir Morcan, candidatul nostru la primăria din Câmpeni, care a afirmat că, după ce s-a „frământat” câteva zile, a ajuns la o concluzie, în opinia mea, cel puțin bizară: că va susține la primărie candidatul PNL, dar că rămâne alături de colegii din PRO România, în lupta pentru Consiliul Local.
Îi transmit domnului Dragomir Morcan că, indiferent de frământările domniei sale, astfel de decizii se comunică, înainte de toate, echipei alături de care a ales să intre în alegeri și nu unilateral. Am discutat cu colegii mei acest aspect și vom decide, într-o ședință statutară, care sunt măsurile pe care le vom lua în această situație.
Nu pot, însă, să nu mă întreb, care sunt resorturile care l-au determinat pe domnul Morcan să devină, brusc, un susținător atât de înfocat al liberalismului, fiindcă explicațiile pe care le-a livrat pe Facebook nu par întemeiate. Deloc!
Vreau să mă fac bine înțeles: PRO România nu tolerează înțelegeri politice obscure sau obținerea de beneficii, în detrimentul cetățeanului. Suntem în politică pentru a servi oamenii, nu pentru a-i ademeni cu promisiuni, pentru ca apoi să îi lăsăm cu ochii în soare”, a precizat Horațiu Florea.