Viitorul țării nu stă doar în mâinile conducătorilor, ci în puterea fiecăruia de a decide cu demnitate.
Au trecut 36 de ani de promisiuni, trădări și jafuri. România a fost vândută pe bucăți, îngenuncheată de cei care ar fi trebuit să o ridice, batjocorită de politicieni care și-au pus propriile interese mai presus de destinul țării.
Și totuși, această țară nu a încetat să dăruiască. A iertat, a răbdat și ne-a hrănit mereu, chiar și atunci când cei ce o conduceau o furau fără rușine. Ne-a dat resurse, apă, pământ roditor și o bogăție pe care alții ar fi ridicat-o în slăvi. România rămâne o mamă prea bună pentru niște fii adesea nepăsători.
Dar adevărul dureros este că nu doar conducătorii sunt vinovați. Suntem și noi, românii. Ne hotărâm greu. Prea greu. Amânăm schimbarea, ne lăsăm ademeniți de vorbe goale și de fețe reciclate. Acceptăm răul mai mic, de parcă răul ar putea fi vreodată soluția. Și astfel, la fiecare patru ani, rotim aceleași nume, aceleași trădări, aceleași minciuni.
Între timp, tinerii pleacă. Satele se pustiesc. Țara se goleşte de speranță, iar România, cu brațele deschise, își așteaptă copiii risipiți. Dar cât să mai aștepte? Până când vom continua să alegem nepăsarea și resemnarea?
România are nevoie de un lider care să o iubească. Dar acel lider nu va coborî din cer. El trebuie ales, sprijinit, susținut. Și asta depinde de noi, nu de alții.
Români, până când veți răbda? Până când veți lăsa țara să fie prădată și vândută? Nu există salvator fără voința poporului. Nu există schimbare fără curajul de a alege. Și nu există viitor pentru România fără demnitatea celor care o locuiesc.
