Ca urmare a situației constatate pe cursul superior al râului Arieșul Mare privind managementul deficitar al deșeurilor din comunele situate de-a lungul acestui râu, în acest an există o cantitate fără precedent de deșeuri abandonate.
Având în vedere faptul că porțiunea superioară a cestui râu, situată între Satul de vacanță Vârtop și localitatea Albac, este inclusă în Parcul Natural Apuseni și în ariile naturale protejate de interes comunitar ROSCI0002 Apuseni și ROSPA0081 Munții Apuseni-Vlădeasa, creșterea nivelului poluării a acestui râu produce un impact negativ major asupra speciilor de plante și animale, precum și a habitatelor acestora.
Totodată această zonă este importantă din punct de vedere turistic, iar calitatea peisajului natural ca principală sursă a dezvoltării turismului a acestei zone a avut foarte mult de suferit.
Datorită situației prezentate mai sus, RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. în colaborare cu comunele Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara, Albac și Horea, au decis organizarea unor activități de igienizare a văii Arieșului, care pe lângă scopul de colectare și evacuare a acestor deșeuri, vor avea și un scop educativ și de conștientizare pentru comunitățile locale.
Această activitate de igienizare este promovată la nivelul comunităților locale prin amplasarea de afișe în diverse locații, modelul de afiș fiind atașat prezentului comunicat.
În acest sens, RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Apuseni R.A. a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții administrației publice locale în cadrul cărora s-a stabilit că în activitatea de igienizare vor fi implicați pe lângă angajații instituțiilor noastre și un număr mare de persoane din comunitățile locale.
Sperăm ca la finalul acestor activități odată cu refacerea calității peisajului natural al văii Arieșului, să stimulăm comunitățile și administrațiile publice locale să reanalizeze soluțiile privind asigurarea managementului deșeurilor, astfel încât pe viitor atât comunitățile locale cât și vizitatorii acestor zone să nu mai fie tentați să abandoneze la întâmplare deșeuri în ariile naturale protejate cu o ridicată valoare din punct de vedere turistic.
Prima etapă a acestor activități a început pe raza comunelor Gârda de Sus și Albac, așteptând totodată o participare numeroasă din partea membrilor comunităților locale și nu numai.
