Radu Cristian : Fiți precauți, doar voi vă puteți păzi sănătatea acum! Autoritățile din Sebeș sunt depășite!

0

Consilierul local al municipiului Sebeș, Radu Cristian, trage un semnal de alarmă legat de sănătatea cetățenilor în contextul infectării cu COVID 19 a mai multor cetățeni.

” Sănătatea este de neprețuit. Nu este doar o vorbă simplă ci un adevăr rostit de cei care sunt puși la încercare. Astăzi mai mulți oameni din municipiul nostru trec prin momente delicate fiind infectați cu noul virus. Sper din suflet ca starea lor să fie cât mai bună și să se recupereze cât mai degrabă. Sunt absolut sigur că medicii vor face tot posibilul pentru asta.
Dar vedem și noi că situația ne depășește, din păcate cad victime oamenii simpli, medicii. Asta pentru că ne confruntăm cu un inamic invizibil. Și uneori, în ciuda măsurilor de protecție pe care le luăm individual, suntem neputincioși în fața acestei pandemii. În schimb, autoritățile au neglijat complet această criză medicală: de la președinte și premier care acum două luni cântau șlagărul anticipatelor până la primarul municipiului Sebeș care nu a dat curs solicitărilor noastre de a aloca mai mulți bani pentru sănătatea din municipiu. Deși în mai toate orașele României s-a decis anularea zilelor localității și relocarea sumelor pentru combaterea bolii, în Sebeș e exact invers. Nici până în ziua de astăzi nu s-a luat decizia renunțării la zilele orașului. Iar acolo e un buget semnificativ care ar putea fi folosit pentru sănătatea oamenilor. Se pare că pentru primarul din Sebeș e mai importantă petrecerea și cheful decât grija pentru susținerea mediului sanitar din municipiu.
Ca atare, vă invit oameni buni, să aveți voi grijă de propria voastră sănătate pentru că autoritățile în acest moment sunt fie depășite , fie de rea credință! Și nu uitați, sănătatea e cea mai importantă!” spune Radu Cristian

Distribuie

Lasă un comentariu

Top