Liviu Dragnea primește susţinerea PSD Alba pentru şefia partidului

0

Conferința Județeană Extraordinară a PSD Alba a aprobat ieri, 3 martie 2018, propunerile de modificare a statutului PSD și delegații la Congresul PSD care va avea loc în 10 martie la București.

La ședință au participat parlamentarii PSD Alba, domnii Ioan Dîrzu și Daniel Breaz,  ministrul delegat al Afacerilor Europene Victor Negrescu, primari, viceprimari și consilieri din tot județul, respectiv președinții de organizații și alți membri statutari.

Social-democraţii albaiulieni au aprobat  o rezoluţie pentru susţinerea lui Liviu Dragnea, în continuare, în calitatea de preşedinte al PSD. Totodată, PSD Alba îi susţine actuala coaliție guvernamentală și programul de guvernare al cabinetului Dăncilă votat de Parlament.

Social-democrații din Alba își reafirmă  convingerea că, în acest an, colegii din Parlament și Guvern își vor îndrepta mai puternic atenția către Alba Iulia, că se vor continua proiectele interesante şi unice dedicate anului Centenarului și că Alba Iulia va fi animată nu numai de susținere financiară, ci mai ales de spiritualitatea și colegialitatea reprezentanților autorităților administrației publice centrale. Delegația PSD Alba merge la Congres cu un mesaj de unire și ii invită pe toți social-democrații din România la Alba Iulia de 1 Decembrie.

Delegația PSD Alba participa la Congresul PSD din 10 martie cu mesaj puternic care echipa guvernamentala, acela de a continua sa fie interesați de investițiile publice realizate în folosul cetățenilor județului. Toate programele în agricultură, infrastructură rutieră, educație și sănătate pentru județul Alba trebuie sa capete un nou ritm de implementare.

Delegația PSD Alba va solicita ministrului Sănătății și alocarea unor fonduri destinate reabilitării și retehnologizării spitalelor din județul Alba. Este ceea ce locuitorii județului își doresc și merită să primească.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top