Ioan Lazăr : Treziți-vă! Nu mai loviți în fermierii din Alba!

0

Legea anti-secetă declarată astăzi de către Curtea Constituțională a României ca fiind neconstituțională mi se pare de o atrocitate maximă împotriva agricultorului și fermierului român. Decizia de astăzi a Curții Constituționale îmi ridică foarte mari semne de întrebare asupra onestității acestui Guvern PNL! Personal, văd un mare blat între PNL și PSD, făcut din nou pe seama agricultorului și fermierului român. Aceasta este picătura care a umplut paharul! Nu am fost unul dintre cei care să comentez foarte mult deciziile judecătorilor din cadrul Curții Constituționale, pentru că am respectat mereu statul de drept și tot ce înseamnă aceasta!

Decizia de astăzi însă ne spune tuturor agricultorilor și crescătorilor de animale din județul Alba că statului român nu îi pasă de noi! AJUNGE!! Consiliul Județean Alba este într-o totală indiferență fată de fermierii din Alba, Guvernul LuCOVID și președintele “Pas Împiedicat” sunt împotriva fermierilor noștri, iar prin decizia de astăzi nici măcar Justiția nu le este alături celor care trudesc prin soare și ploi pentru agricultura românească.

Despăgubirile și amânarea ratelor la bănci pentru agricultorii și fermierii din județul Alba sunt acum în aer! Este vorba în principal despre acele despăgubiri acordate producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile. Fără o bază legală, acestea nu vor mai putea fi acordate. Iar blatul dintre PSD și PNL este evident, având în vedere faptul că PSD practic are sub control Curtea Constituțională, iar sesizarea Curții Constituționale a fost făcută de?? Ați ghicit: chiar de către Guvernul LuCODIV!

De astăzi o spun deschis: voi intra în lupta electorală pentru toți agricultorii și fermierii din județul Alba, grav afectați atât de incompetența guvernului PNL, cât și de indiferența și indolența actualei conduceri a CJ Alba! Dați fermierilor din Alba ce li se cuvine! Deschideți târgurile de animale!

Ioan Lazar

Președinte ALDE Alba

Distribuie

Lasă un comentariu

Top