Interviu Marin Morariu : Performanțe și perspective la UM Cugir

0

Cu peste 900 de angajați , Uzina Mecanică Cugir, reprezintă în continuare un punct de reper pentru economia națională. Într-un scurt interviu realizat de publicația noatră directorul general al UM Cugir, ing Marin Morariu, ne prezintă nevoile dar și performanțele pe care acastă industrie le are.  

Care este în momentul de faţă situaţia UM Cugir?Câţi angajaţi are fabrica şi dacă în viitor există un plan de dezvoltare?

Sub o marcă definită de trei valori esențiale TRADIȚIE, CALITATE și CONTINUITATE, Uzina Mecanică din Cugir reprezintă un punct de reper în economia românească și un important operator economic din cadrul Companiei Naționale ROMARM. Obiectivele managementului Uzinei sunt legate de asigurarea unui nivel superior de eficiență ce poate fi atins doar prin implicarea activă a tuturor factorilor din interiorul societății. La ora actuală, Uzina Mecanică parcurge o perioadă de stabilitate și cu indicatori economico-financiari ce permit o viziune optimistă. În cele ce urmează, sunt perspective de încheiere de  contracte pe termen mediu şi lung cu parteneri tradiţionali. În prezent, societatea funcționează cu 912 salariați. Aceştia îşi desfăşoară activitatea în condiţii optime de muncă şi într-un climat favorabil.

Care este relaţia dintre UM Cugir şi ROMARM-depinde fabrica de la Cugir de managementul fâcut de ROMARM?

Societatea Uzina Mecanică Cugir S.A. este organizată ca filială cu personalitate juridică a C.N.ROMARM S.A. Relația dintre UM Cugir şi CN ROMARM este una bine definită, bazată pe interesul comun de a duce la îndeplinire, la termenul stabilit, contractele în derulare.

Cele două entități conlucrează la îndeplinirea obiectivelor societății, compania neavând doar rol de acționar, ci și rol de coordonare, control și reprezentare în relația cu ministerele de resort, precum și de vânzător pe piețele externe.

Legat de linia de muniţie de tip NATO, din corespondenţele avute cu Dumneavoastră reiese faptul că ea este funcţională şi chiar aveţi contracte de onorat, care este situaţia în momentul de faţă şi de ce ar mai fi nevoie pentru ca linia să funcţioneze la capacitate maximă?

Uzina Mecanica Cugir deține investiția „Modernizarea fabricației de armament de infanterie si munitie prin asimilarea de produse NATO”.

În semestrul II al acestui an, se preconizează lansarea unei comenzi pe Linia Muniţie pentru a identifica posibilitatea retehnologizării anumitor utilaje existente.  De asemenea se ia în calcul și achiziționarea de mașini pentru partea de ambalat a produselor.

Ce sume ar fi necesare pentru o retehnologizare complexă a fabricii de la Cugir şi dacă aveţi în plan un astfel de proiect?

Există la nivel de societate, un plan privind achiziţia unei linii de muniţie moderne, valoarea acesteia urmând a fi stabilită în urma unui studiu de fezabilitate si a unui proiect tehnic.

Cu ce probleme  vă confruntaţi?

Considerăm că prin achiziționarea de utilaje performante vor exista beneficii și sub aspectul întineririi personalului, forței de muncă – deziderat al societății, în contextul în care vârsta medie, în prezent, este de 50 de ani. Pe piața muncii, pentru sectorul în care ne desfășurăm activitatea există un deficit de forță de muncă specializat.

O realizare notabilă a noastră, în ultimul an, este pistolul românesc de calibru 9 mm LP 5.2 model 2021. 

În iunie 2020 reprezentanți ai Ministerului Economiei și ai Ministerului Apărării Naționale au lansat o provocare pentru conducerea Uzinei Mecanice și anume, reluarea producției pentru pistolul calibru 9 mm LP 5.2. Provocarea a fost acceptată, în luna aprilie 2021 produsul a trecut testele de omologare și poate fi comercializat. 

Primele 100 de modele sunt comemorative, cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la revoluția condusă de Tudor Vladimirescu în 1821. Pe pistol,  este gravat un citat intrat în istorie: “Patria se cheamă norodul, iar nu tagma jefuitorilor”. Lansarea a avut loc în luna mai 2021, la sediul Muzeului Militar Național ”Regele Ferdinand I”, unde Asociația Națională a Colecționarilor de Arme împreună cu reprezentanții Uzinei Mecanice Cugir au prezentat pistolul Model 2021 LP5.2 – „Pandur”, într-un cadrul solemn. Un pistol a fost donat muzeului.

Într-o etapă inițială punem accent pe activitatea de exploatare, iar în perspectiva imediată, accentul se transferă pe identificarea oportunităților și soluțiilor optime, conexiunea cu mediul economic, monitorizarea performanțelor. Toate aceste etape și activități devin primordiale în contextul unei piețe bine dezvoltate și a unei concurențe serioase. Construirea de principii sănătoase și menținerea unor standarde ridicate asigură  o imagine fidelă ce se reflectă în îmbunătățirea continuă a relațiilor cu partenerii externi. În cele ce urmează, pe de o parte tindem spre efectuarea de investiții necesare dezvoltării și modernizării liniilor tehnologice și punctelor de lucru. Pe de altă parte, se urmărește identificarea de noi piețe de desfacere și diversificarea ofertei cu alte tipuri de produse.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top