Problema cash-ului a creat în societatea românească o atât de mare gălăgie încât m-am gândit o perioadă că vom sesiza prostia și o vom amenda pe cale de consecință.
Nu am simțit nevoia să spun ceva, dar, dincolo de discuțiile care evită o abordare rațională a chestiunii, este necesar să spunem câteva lucruri care provin din realitate.
Cred că dacă facem lucrurile cu seriozitate ar trebui să ținem cont de câteva realități și anume impactul fenomenal pe care îl are măsura asupra firmelor mici, asupra oamenilor cu venituri mici, asupra mediului rural românesc acolo unde nivelul de adaptare la digitalizarea despre care vorbim cu pretenția marilor specialiști trece prin curtea în care încă rege este wc-ul cu vedere la grădină.
Să obligi inept oamenii să facă ceva ce limitează autonomia și libertatea individuală, să vorbești oamenilor despre evaziunea fiscală și despre nevoia de disciplină într-o țară în care companiile de stat pot declara facturile restante ca artefacte istorice, asta înseamnă să termini liceul mai târziu în viață și să crezi că esțti parte din elită.
Măsura încurcă o multitudine de oameni dar, ce să vezi, mai smulge niște comisioane bancare căci celor care au li se va mai da iar celor care nu au li se va mai lua. Cred că mulți dintre politicienii vremii au pierdut legătura cu realitatea și că asta ne va costa scump. În sondaje, în alegeri, în viața socială.
