Vin întrebările dumneavoastră referitoare la gestul mizerabil al deputatului USR de Alba de a trăda partidul care l-a promovat în politică și de a face grup cu noii comuniști ( a se vedea wikipedia!) de la psd. Este firesc să vă puneți întrebări. Ni le punem și noi, cei intrați mai recent în rândurile acestei formațiuni politice și nu numai noi. Am hotărât să spun ce știu pe marginea acestui subiect:

Da, a fost o hotărâre bine disimulată a deputatului postliceală, cum îl „alintă” un distins jurnalist.
Da, a încercat să tragă după el mai mulți membri din USR, inclusiv pe mine, crezându-se vreun mare lider sau vreun guru. Este doar o rușine pentru USR!
Nu, nu a reușit. El și iudele care l-au însoțit au primit excludere și block din toate grupurile din care au putut fi eliminați, alături de caldele mele urări iterate de plăcuța suedeză. Îmi pare rău dacă vi se pare că mă exprim prea tăios. Duhul blândeții nu mă caracterizează atunci când am de-a face cu ciumele roșii. De îndată ce a fost publicată OUG 21/2024 privind organizarea alegerilor locale și europarlamentare, OUG care a prevăzut că nu va fi sancționată, prin pierderea funcției deținute, mutarea unui ales pe listele unui partid la o altă formațiune de gen întrucât s-ar încălca, atenție, ( Doamne, cum știu ei să găsească explicații la toate nemerniciile pe care le fac în interesul lor!) dreptul sfânt la asociere în partide politice, de îndată, așadar, iuda a zbughit-o!

Nu stătea USR BLAJ în deputatul postliceală, nu va sta nici acum. Suntem aici pentru a ne continua planurile cu dvs. Suntem convinși că prin vot le veți transmite și dvs. părerea față de gestul lor. USR BLAJ va continua ca opoziție la abuzurile și ilegalitățile ciumelor de orice culoare! Vă doresc o duminică liniștită tuturor!
Carmen SPĂTĂCEAN Președinte USR BLAJ