Cât de productivi au fost parlamentarii de Alba în mandatul 2016-2020? (III) Deputatul Corneliu Olar – „Drujba Apusenilor”

0

De la mari dezamăgiri, la adevărați profesioniști în domeniul lor, parlamentarii români sunt imaginea țării în ansamblul ei. Fie că ne place sau nu… Și, la fel stau lucrurile și atunci când vine vorba despre actualii parlamentari de Alba, cei care se pregătesc de marele test din Decembrie. Un test pe care unii îl vor trece, alții îl vor pica pe măsură de ce harta voturilor la nivel județean suferă mici modificări. Ca și până acum, județul Alba va avea în Parlamentul României 7 parlamentari (5 deputați și 2 senatori).

Legalistul care a încălcat Legea!

Poate cea mai controversată imagine de om politic din județul Alba este Corneliu Olar. Adulat de mulți, hulit însă de toți cei care își pun problema unui mediu curat în județul Alba, cel supranumit “drujba Apusenilor” este ținut în brațe de PNL Alba datorită sumelor consistente de bani pe care i-a turnat mereu în vistieria partidului.

Deputatul Olar își încheie cel de al doilea mandat fără prea multe realizări, dar aplaudat la scenă deschisă de toți parlamentarii care au reușit să o debarce pe semi-analfabeta Viorica Dăncilă din fruntea Guvernului. Și asta pentru că la votul moțiunii de cenzură din 2019 deputatul Olar a fost singurul care în ciuda problemelor sale de sănătate s-a rupt de pe patul de boală pentru a fi prezent în Parlament la votul final.

Altfel, Corneliu Olar – o fire foarte energică și activă, dar și plină de infatuare se pregătește deja pentru al treilea mandat de parlamentar fiind numărul 2 pe lista de la Camera Deputaților. Evident că nu nivelul cunoștințelor și în niciun caz experiența sa academică în vreun domeniu l-au calificat pentru a fi numit de PNL pe lista pentru parlamentare de anul acesta… Dar despre cum se mai respectă în PNL Alba meritocrația sau pregătirea profesională nici nu mai are rost să insistăm…

În vârstă de 61 de ani, deputatul Olar este necăsătorit și are 2 copii. A făcut Facultatea de Drept după vârsta de 40 de ani, având se pare și un masterat în acest domeniu. Nu știm cât de mult s-a prins de el Dreptul, dar este cert că nu l-au ajutat prea mult când a venit vorba despre respectarea legii nr.161/2003. Potrivit ANI, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care şi-a angajat fiica în funcția de referent în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 şi art. 71 din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis într-un final că actualul deputat a încălcat Legea, însă nu și-a pierdut mandatul de deputat. Mai mult, PNL Alba se luptă să îi mai dea pe tavă încă unul în decembrie.

De la contabilul gropilor la „expertul în defrișări”

 Poate acțiunea cu cel mai mare impact în on-line atunci când vine vorba despre activitatea de deputat a lui Cornel Olar este cea din februarie 2019 când a făcut totul pentru a convinge Guvernul PSD de la acea vreme să se prindă în buget DN 74. În acest sens, Deputatul Olar s-a filmat în timp ce număra și măsura cu ruleta fiecare groapă de pe drumul național care leagă Alba Iulia de Câmpeni.

Pe de altă parte, nimeni nu poate omite realitățile crude din Munții Apuseni. Aici Corneliu Olar este privit mai ceva ca Ceaușescu de mulți dintre cei care și-au pierdut proprietățile în urma intabulărilor rapide și ilegale din perioada 2017-2018.

La fel de trist este că pădurile din Munții Apuseni sunt rase în mod sistematic. Iar de acest lucru se pare că Olar nu este deloc străin. În special pădurile aflate în administrarea Ocolului silvic privat Horea Apuseni care se îngrijește de aproape 26.000 de hectare de pădure din județele Cluj și Alba. Unul dintre acționarii ocolului este o asociație de vânătoare din care face parte deputatul liberal Corneliu Olar, supranumit ”Drujba Apusenilor”. Deputatul este înconjurat de o mare familie din care fac parte pădurari, brigadieri sau oficiali ai primăriei localității Horea, pe raza căreia funcționează ocolul silvic privat.

OCOLUL SILVIC HOREA APUSENI SRL administrează pădurile din cadrul a cinci comune din Munții Apuseni ( HOREA, ALBAC, GÎRDA DE SUS, SCĂRIȘOARA și VADUL MOȚILOR) în zona de confluență a județelor Alba și Cluj. În județul Alba, Ocolul Silvic Horea Apuseni SRL are o suprafață totală de fond cinegetic de 11.194,38 de hectare și o suprafață de arii naturale protejate de 4.420,72 de hectare. În județul Cluj, ocolul respectiv are o suprafață totală fond cinegetic de 10.229,78 ha și o suprafață de arii naturale protejate de 127,25 de hectare. În total, ocolul silvic privat administrează o suprafață totală 25.972,13 hectare despre care oamenii din zonă spun că este fieful familiei deputatului PNL Corneliu Olar din Alba.

Mai multe despre caracatița celor care rad pădurile Apusenilor însă puteți reciti AICI!

Deloc întâmplătoare este în acest sens caracterizarea făcută recent de colegul său de partid, Rareș Buglea (PNL), care a afirmat public că singurele calități pe care le vede la Cornel Olar sunt acelea de “doctor în defrișări”…:Și asta spune cam tot despre ce este PNL Alba astăzi…

Deputatul în cifre

Deputatul PNL Corneliu Olar își încheie acest ultim mandat fără prea multe realizări. În toți cei 4 ani de mandat, cel supranumit “groful Apusenilor” a vorbit în total în Parlamentul României de 91 de ori, respectiv preț de 2h17m13s. Iar 18 dintre acestea au fost doar declarații politice…

Totodată, Olar a mai avut nu mai puțin de 61 de întrebări și interpelări, majoritatea pe probleme punctuale la nivelul județului Alba. S-a luptat mult pentru infrastructura rutieră, dar și cea școlară în județul Alba.

Cifrele din declarația de avere sub semnul minciunilor și ILEGALITĂȚILOR!

Dar cifrele vorbesc și mai mult când vine vorba despre conturile lui Olar. Iar dacă Olar ar fi fost deputat în SUA, la acest moment ne-ar fi explicat de după gratii cum s-a îmbogățit, până ar fi reușit să convingă IRS-ul că totul este perfect legal.

Că Olar este unul dintre cei mai bogați membri ai PNL este deja un lucru știut. Să fii parlamentar se pare că îți dă din start posibilitatea să îți înmulțești foarte rapid averea, fără a mai da nimănui nicio explicație. Și mai ciudat este cum apar banii în conturile lui Olar, aproape peste noapte, fără ca nicio instituție a statului român să se autosesizeze.

În prima sa declarație de avere din 2009 (aferentă anului 2008) Olar nu avea niciun depozit financiar, nu avea nici credite bancare, dar nici alte depozite/conturi curente sau plasamente financiare. Apar doar primii bani de deputat (2.731 lei) și alți 22.880 de lei făcuți ca primar la Horea.

În mod surprinzător însă, la nici un an distanță (declarația de avere din Decembrie 2010) încep să apară în mod curios:

-cont curent deschis în 2009 cu nu mai puțin de 68.255 lei (deși veniturile din anul fiscal anterior ar fi fost de doar 25.611 lei).

-contract de IPOTECĂ de 37,634 euro (scadent în 2022) pe un apartament din București, care însă nu apare declarat NICĂIERI ca și proprietate

În declarația de avere din anul 2011 (aferentă anului 2010) ciudățeniile încep să se țină lanț: veniturile deputatului Olar se cifrează la 51.622 lei, dar între timp IPOTECA pare că deja a fost plătită!!! Adică dintr-un singur șut Olar a cheltuit aproape 37.000 EURO, fără să fi apărut că i-a și produs… Și asta în timp ce este printre puținii deputați unde dacă aduni veniturile anului anterior declarate ca depozite cu toate veniturile realizate dau cu variație negativă… Adică deși aduni toți banii, dau mai puțin decât anul anterior, deși conform declarației nu a făcut nicio achiziție…În același timp însă, diferența oricum este mult mai mică decât IPOTECA declarată ca și cheltuială, dar nefiind niciunde o proprietate personală?!?

Mai mult, anii 2009-2011 sunt anii în care OLAR a declarat în mod oficial că ai săi copii se autoîntrețin, în contextul în care exact în acea perioadă fiica sa lua banii în mod ilegal de la cabinetul său parlamentar.

Iar neconcordanțele se țin lanț: 2013: apare pentru prima dată un depozit bancar de 152.600 lei, deși acesta a fost deschis încă din 2010. Termină mandatul de deputat cu peste 200.000 de lei în conturi și veniturile aferente ultimului an de deputăție de aproximativ 51.100.  

După ce în perioada 2012-2016 nu a mai fost deputat ci a fost un șef serviciu prin Primăria Horea, Olar apare furtunos în 2017 cu noi bombe financiare.

Astfel, în 2016 apare că ar fi donat către PNL nu mai puțin de 83.000 de lei (63.000 de lei contribuția pt campania electorală și alți 20.000 de lei sub formă de donații). Între timp nu mai are nici mașină…în acte!

Între timp, este celebră aroganța făcută în Cetatea Alba Carolina unde și-a parcat mașina de deputat în mijlocul drumului, cu geamurile și ușile deschise și le-a spus turiștilor să o parcheze ei, că doar și așa o plătesc din taxele și impozitele lor (Olar tocmai ce întârziase la vizita blondei de la Cotroceni – Elena Udrea)…

Și mai ciudată este inadvertența din înscrisurile publice când vine vorba despre veniturile realizate în 2017! Dar cine să le vadă, din moment ce Curtea de Conturi sau ANAF dorm pe banii noștri…

-în ianuarie 2017, Olar declară că în 2016 avea 219.836 lei depozit la Banc Post și alți 6.372 lei la Banca Transilvania. Nu se știe dacă din aceste fonduri a făcut contribuția de 63.000 lei+10.000 lei donația către PNL.

-în iunie 2017, același Olar apare cu 326.607 lei depozit la Banc Post și alți 7685 lei la BT, adică în doar 6 luni deputatul ar fi câștigat 108.084 lei! Între timp mai bagă o donație de 10.000 de lei la PNL…Practic, în cele 6 luni din 2017 Corneliu Olar ar fi făcut 118.084 lei!

Doar că așa cum reiese din înscrisurile oficiale, în calitate de deputat, veniturile lui Olar au fost de NUMAI 2.161 LEI

În concluzie, între cele două declarații de avere întocmite la doar 6 luni distanță, Corneliu Olar nu poate justifica nu mai puțin de 115.923 lei!?!

La fel, în 2018 cumpără atât un apartament (tip garsonieră) în Cluj Napoca, dar și un autoturism nou (Dacia Duster), cheltuieli estimate la cel puțin 258.000 lei, însă conturile sale cresc constant fără a reflecta veniturile legal realizate și declarate.

Iar inadvertențele continuă până la finalul mandatului său de deputat, semn fie că nu și-a completat cu bună credință declarațiile de avere (deși sunt o obligație legală, iar Corneliu Olar ca deputat ar trebui să fie un garant al respectării legilor pe care el însuși le generează), fie nu dă 2 bani pe prevederile legale ale statului român…

În schimb, suntem invitați să dăm mult mai multe voturi pe numele lui, decât dă el cu respect pe prevederile legale ale statului român care îl obligă din calitatea sa completeze declarațiile de avere sub incidența art. 292 din Codul penal…

Corneliu Olar va fi numărul 2 pe lista candidaților PNL la alegerile parlamentare din decembrie 2020.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top