Ieri vorbeam despre cum, în România, corupția iese la suprafață doar în campaniile electorale – parcă doar atunci ne mai amintim că ceva nu funcționează. Astăzi aș vrea să abordez un alt fenomen tot mai vizibil: electoratul din spatele tastaturii. Nu cel informat și curios, ci acela care reacționează din impuls, cu ură și superficialitate, de fiecare dată când dă peste o opinie care nu-i convine.
Aseară am scris o analiză despre interviul dintre Tucker Carlson și Călin Georgescu. Nu un atac, nu o lecție de morală, ci o analiză sinceră a unor idei exprimate clar și argumentat. Pentru cine are urechi de auzit și mintea deschisă, mesajul lui Georgescu este unul profund: despre suveranitate, despre identitate națională, despre nevoia unei renașteri morale și economice a României.
Dar în loc de o discuție, am primit un val de reacții virulente. Nu critici, nu întrebări – ci jigniri, insulte și blesteme. De ce? Pentru că, din păcate, prea mulți aleg să reacționeze înainte să înțeleagă. Să atace în loc să analizeze. Și asta spune multe nu doar despre cum comunicăm, ci și despre starea noastră, ca societate.
Călin Georgescu nu este o figură comodă. Nu vorbește în clișee. Nu se conformează. Dar tocmai de aceea ar trebui să fie ascultat. Pentru că aduce în spațiul public subiecte esențiale pe care mulți se feresc să le atingă: resursele țării, demnitatea națională, adevărata independență economică. Putem fi de acord sau nu cu tot ce spune – dar meritul lui este că ne provoacă să gândim, să ne întrebăm, să ne raportăm altfel la cine suntem ca popor.
Dacă am vrea cu adevărat o schimbare, am începe prin a asculta mai mult și a reacționa mai puțin impulsiv. Prin a respecta opinia diferită, chiar dacă nu o împărtășim. Prin a construi, nu a dărâma prin atacuri gratuite.
România are încă voci care pot schimba ceva. Călin Georgescu este una dintre ele. Dar dacă vom continua să ne batem joc de cei care gândesc altfel, atunci nicio schimbare nu va fi posibilă.
