Avertizări meteo severe : Vânt puternic, viscol, ploi și ninsori în mai multe regiuni ale țării

0

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări pentru perioada 10-11 ianuarie, care includ coduri galbene de vânt puternic și viscol la munte, precum și o informare meteorologică privind precipitații moderate cantitativ, lapoviță și ninsori.

COD GALBEN DE VÂNT ȘI VISCOL

10 ianuarie, ora 06 – 10 ianuarie, ora 14
• Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, vestul Olteniei, Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali, nordul Carpaților Orientali.
• Fenomene: Vânt cu intensificări de 50-60 km/h, rafale de peste 70-80 km/h în zonele montane înalte, însoțite de viscol.

Sursa foto : Meteoplus

10 ianuarie, ora 14 – 10 ianuarie, ora 23
• Zone afectate: Sudul Banatului, Transilvania, Moldova, cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, zonele montane înalte.
• Fenomene: Vânt cu intensificări de 50-70 km/h, rafale de 70-90 km/h la altitudini mari, însoțite de viscol.

Notă: În a doua parte a nopții de vineri spre sâmbătă (10/11 ianuarie), vântul va rămâne intens la munte (40-50 km/h), dar și în sudul și estul țării.

INFORMARE METEOROLOGICĂ : PLOI, LAPOVIȚĂ ȘI NINSORI


• Interval: 10 ianuarie, ora 06 – 11 ianuarie, ora 10.
• Zone afectate: Banat, Crișana, Moldova, Maramureș, Transilvania, zonele montane și submontane.
• Fenomene:
• Ploi moderate cantitativ în zonele joase din Banat, Crișana și Moldova.
• Precipitații mixte în Maramureș și Transilvania.
• Ninsori în zonele de deal și munte, unde se va depune un nou strat de zăpadă.
• În celelalte regiuni, ploi slabe și pe alocuri lapoviță sau ninsoare.

Temperaturi în scădere

Temperaturile maxime vor scădea semnificativ vineri (10 ianuarie) în vest, nord-vest și centru, iar sâmbătă (11 ianuarie) și în celelalte regiuni. Minimele vor deveni preponderent negative.

Populația este sfătuită să țină cont de aceste avertizări și să evite deplasările în zonele montane pe durata codurilor galbene.

Sursa : Meteoplus

Distribuie

Lasă un comentariu

Top