Cum putem avea așteptări? România nu e stricată de sus. E stricată de noi.

0

Cum putem avea așteptări de la cei care ne conduc?
Cum putem cere respect, viziune și responsabilitate de la oameni precum Ilie Bolojan sau Nicușor Dan, ori de la oricine trimitem să ne reprezinte, când noi înșine nu mai suntem în stare să ne respectăm între noi?
Adevărul e incomod, dar simplu: nu poți construi o țară unită din oameni dezbinați.


Ne uităm cu furie la guvernanți, dar în oglindă nu avem curajul să privim. Pentru că acolo vedem același lucru: lipsă de solidaritate, lipsă de răbdare, lipsă de respect. Vecinul nu-l mai suportă pe vecin. Frate cu frate nu-și mai vorbește. Prietenii se rup în două pentru o opinie politică.


Și atunci apare întrebarea reală: cine pe cine reprezintă?
Pentru că, în fond, ei nu sunt altceva decât reflexia noastră.
Dezbinarea noastră este cea mai mare putere a lor.


Când noi ne certăm între noi, când ne insultăm din spatele tastaturilor, când transformăm orice discuție într-o luptă, cei de sus nu trebuie să facă nimic. Nu trebuie să ne reducă la tăcere, o facem singuri. Nu trebuie să ne dezbine, suntem deja.


Facem politică în crâșme, comentăm la televizor, dăm verdicte pe internet. Dar când vine momentul să fim cetățeni adevărați, tăcem. Ne retragem. Acceptăm. Trăim, cum se spune, cu coada între picioare.


Și apoi ne întrebăm: de ce nu se schimbă nimic?
Cum să se schimbe?


Schimbarea nu vine din discursuri furioase sau din postări acide. Nu vine din a arăta cu degetul. Vine din responsabilitate, personală și colectivă.
O societate care nu știe să fie unită nu poate cere unitate de la liderii ei.
O societate care nu știe să respecte nu poate cere respect.


O societate care nu are coloană vertebrală nu poate avea conducători verticali.


Nu ei sunt mai presus de noi. Sunt produsul nostru. Dacă vrem altceva, trebuie să devenim altfel.


Să începem simplu:
să ascultăm înainte să judecăm,
să discutăm fără să ne insultăm,
să ne susținem, nu să ne distrugem.


Pentru că altfel, întrebarea rămâne aceeași, și va rămâne mereu fără răspuns:
Cum putem avea așteptări, când nici măcar de la noi nu mai avem?

Distribuie

Lasă un comentariu

Top