România pare astăzi o țară în care totul se reduce la circul politic de sezon. Precampania – și acum campania electorală oficială – au înghițit orice urmă de luciditate. Politicienii sunt preocupați doar de afișe, mesaje populiste, scandaluri fabricate și alianțe contra naturii. Justiția, anesteziată și ea de acest spectacol jalnic, tace complice. Iar poporul, tot mai amețit de promisiuni deșarte, pare să fi uitat nu doar de prezentul său chinuit, ci și de trecutul său jefuit.
În acest delir colectiv, nimeni nu mai vorbește despre identitatea noastră națională. Nimeni nu suflă un cuvânt despre Tezaurul României, furat cu cinism și lăsat pradă uitării într-un colț prăfuit dintr-o bancă olandeză. Unde sunt patrioții de carton care se bat cu pumnul în piept la televizor? Unde sunt președintele, guvernul, toți acești mari „apărători” ai interesului național, când vine vorba despre bogățiile României dispărute în ceață diplomatică?
Aburii precampaniei ne-au orbit. Ne-au făcut să ne certăm pe subiecte minore, în timp ce tăcerea complice în jurul Tezaurului este strigătoare la cer. Și nu e vorba doar despre aurul furat. Este vorba despre memorie, despre onoare, despre faptul că ne lăsăm călcați în picioare și nu mai zicem nimic. Oare de ce ne cereți votul, dragi visători la președenție? Unde este planul pentru țară ?
România nu e doar o țară cu autostrăzi lipsă și pensii speciale. E o națiune cu o istorie furată. Iar în timp ce ne batem între noi pentru firimiturile lăsate de politicienii fără nici un proiect real, adevăratele jafuri – ca cel din Olanda – rămân îngropate în tăcere.
E timpul să ne trezim. Să cerem socoteală. Să nu mai lăsăm identitatea noastră să fie uitată în favoarea unui spectacol ieftin și grotesc, pus în scenă de niște figuranți politici care nu știu ce înseamnă cuvântul demnitate.
