La 35 de ani de la Revoluție, România continuă să fie scena unor strigăte disperate de libertate. Este o realitate crudă, un ecou amar al trecutului care refuză să devină istorie. Ne place să ne amăgim cu ideea că suntem o democrație consolidată, parte din Uniunea Europeană, cu drepturi garantate și perspective de viitor. În realitate, fiecare protest, fiecare scandare de pe străzile orașelor noastre arată că libertatea rămâne, pentru mulți, doar un ideal.
Cum am ajuns aici? Am schimbat regimuri, am votat partide, am trimis generații la studii în străinătate în speranța că se vor întoarce și vor construi o Românie modernă. Și totuși, corupția rămâne un cancer care macină instituțiile statului, justiția e adesea oarbă doar când e vorba de cei puternici, iar libertatea de exprimare înseamnă, de multe ori, a striga în pustiu.
Protestele recente, vocile tinerilor care cer un viitor, ale pensionarilor care își revendică drepturile sau ale polițiștilor care luptă pentru un trai decent, arată că libertatea promisă în 1989 a rămas, pentru prea mulți, un vis neîmpreunat cu realitatea. Ce fel de libertate este aceea în care oamenii se simt forțați să plece din țară pentru a-și clădi un viitor? Ce libertate avem când instituțiile publice sunt capturate de interese meschine, iar vocea poporului este tratată cu dispreț?
Durerea cea mai mare este că după 35 de ani, nu doar că nu am construit o societate liberă, dar am permis să crească o prăpastie între cei care conduc și cei care speră. Am schimbat dictatura unui om cu dictatura unor grupuri de interese. Am înlocuit cenzura oficială cu manipularea mediatică.
Dar poate cel mai grav este că ne-am obișnuit cu acest haos, cu această falsă libertate. Ne-am resemnat, am acceptat că asta este „România normală”. În loc să luptăm, am devenit spectatori ai propriului nostru eșec.
România are nevoie de o trezire brutală. Libertatea nu se câștigă o dată pentru totdeauna; ea trebuie apărată și cultivată zilnic. Și până nu vom înselege că fiecare voce contează, că fiecare protest are un rost și că schimbarea vine din implicare constantă, vom continua să strigăm libertate, fără s-o trăim cu adevărat.
