1 noiembrie 1599 – Intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia. 419 ani de Istorie

0

Intrarea triumfală în Alba Iulia a lui Mihai Viteazul împreună cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, la trei zile după biruinţa de la Şelimbăr, a reprezentat apogeul politic și militar al acestui mare voievod român. Și chiar dacă a fost recunoscut de Dieta Transilvană doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul „de facto” al Transilvaniei, urmând ca numai peste câteva luni să săvârșească unirea, pentru prima dată, a celor trei țări române. Înainte de a intra în Alba Iulia, Mihai a fost întâmpinat de episcopul romano-catolic din Alba Iulia şi de către alți nobili din Transilvania, care i-au înmânat cheia Cetăţii de scaun a Ardealului.

De altfel, marele patriot și istoric român Nicolae Bălcescu, într-o celebră operă istorică ne descrie în cuvinte alese acest important eveniment: „Într-aceea, Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia, iar prin toate orașele pe unde trecu în cale, locuitorii alergau înainte-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie, primindu-l cu mare dragoste și entuziasm. Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului îi ieșiră înainte cu multă bucurie, iar în fruntea lor era episcopul catolic, ce era încunjurat de tot clerul său, care îl felicită în numele poporului pe domn, de sosirea sa, urându-i fericire și o domnie lungă asupra țării Ardealului”. Dar prezența marelui voievod a fost simțită la Alba Iulia cu câțiva ani înainte, mai precis în anul 1597, când Mihai Viteazul a ctitorit Catedrala Mitropoliei Ortodoxe a Transilvaniei cu hramul „Sfânta Treime”, un simbol al unității de credință și neam al celor trei țări românești, ctitorie aflată în vecinătatea zidurilor cetății și care a fost mai bine de un secol un centru important religios și cultural în Transilvania.

Și după cum spune marele nostru istoric Nicolae Iorga: „această mitropolie ortodoxă a devenit cel mai trainic și mai de folos așezământ al neamului nostru românesc de peste munți”. Astfel, după cum s-a mai spus, la 1 noiembrie 1599 Mihai Viteazul pătrundea în Alba Iulia asemenea unui mare învingător, Ardealul se afla la picioarele sale și mai rămânea numai Moldova să fie cucerită pentru ca Dacia sa fie refăcută în vechile sale hotare.  (Text din cartea : ” Lecția de Istorie”)

Distribuie

Lasă un comentariu

Top