VIDEO – Amenințări cu MOARTEA pentru un consilier local din Sebeș. Cine sunt protagoniștii scandalului ?

0

Consilierul local din partea Partidului Verde, Nicolae Matei, a primit amenințări cu moartea în urma unei ședințe de Consiliu Local în care a cerut să fie respectată legea. În mai multe rânduri consilierii locali din Sebeș sunt obligați să supună la vot hotărâri care nu au avizul de legalitate dat de secretarul municipiului. Totul a pornit după ce la ultima ședință, Nicolae Matei, a refuzat să mai voteze astfel de documente și a părăsit Sala de Consiliu.

În primă fază, soțul Cristinei Vlad a făcut o vizită la restaurantul pe care Nicolae Matei îl deține în municipiul Sebeș însă consilierul nu a fost găsit. A doua zi tatăl secretarului municipiului Sebeș a hotărât să îl” potolească” pe Matei și i-a făcut o vizită acasă.

” În cursul zilei de sâmbătă cineva a sunat insistent la poartă, am mers am deschis, o surpriză pentru mine a fost să-l văd pe tatăl secretarei municipiului Sebeș, Cristina Vlad. Acesta era agitat, a început să îmi vorbească urât, să intre peste mine în curte. Am încercat să îmi păstrez calmul pentru a înțelege ce vrea. Îmi spunea mereu să nu mă mai iau de faţa lui, că mă omoară, mă mută din Sebeș, să o las în pace Cristina, să nu mă mai opun la ședințele de Consiliu. Gesticula că îmi ia gâtul, era destul de agitat”, susține Nicolae Matei.

Din imaginile surprinse de camerele de luat vederi reiese faptul că bărbatul era agitat și gesticula fără să fie conștient de gravitatea cuvintelor pe care le spune. Nicolae Matei a apelat serviciul de urgență 112 iar la scurt timp un echipaj de poliție a ajuns la fața locului. Polițiștii au demarat cercetările iar cel mai probabil vor deschide un dosar penal pentru amenințare și intimidare.

Secretarul municipiului Sebeș, Cristina Vlad, a avut în ultimii ani mai multe probleme de” imagine” fiind acuzată de abuz în serviciu, cămătărie și înșelăciune.

Nicolae Matei spune că va continua să facă opoziție acolo unde lucrurile nu sunt clare, însă și-a sporit măsurile de securitate pentru a-și proteja în primul rând familia.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top