SURSE : Daniel Breaz și Șerban Valeca – opțiunile lui Dragnea din acest moment pentru posturile de miniștri ai Educației și Cercetării

0

Daniel Breaz și Șerban Valeca sunt numele asupra cărora s-au oprit, pentru moment, negocierile pentru șefia Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, au declarat surse de la vârful PSD pentru EduPedu.ro. Ecaterina Andronescu ar fi refuzat propunerea lui Dragnea, iar Breaz și-a câștigat susținerea prin întoarcerea lui Ioan Dîrzu (șeful PSD Alba) din tabăra semnatarilor scrisorii anti-Dragnea, în susținător al liderului social-democrat.

Precizăm că aceasta este fotografia de moment a negocierilor, iar situația se poate schimba, în funcție de negocierile de ultim moment din PSD. Sursele EduPedu.ro au precizat că guvernul PSD-ALDE nu va face nici o propunere înainte de referendum pe cele două portofolii lăsate de goale prin demisiile lui Valentin Popa (de la Educație) și Nicolae Burnete (Cercetare), iar Liviu Dragnea este cunoscut pentru negocierile continue prin care tranzacționează posturi pentru propriul câștig politic.

De altfel, la Daniel Breaz – un parlamentar PSD mai degrabă anonim până acum – se observă o înmulțire a aparițiilor în media în ultima săptămână. În cadrul unei emisiuni televizate, Breaz a declarat că o mamă cu doi copii nu reprezintă o familie “A fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”, a răspuns acesta.

Breaz (43 de ani) este rectorul Universității “1 Decembrie 1918” Alba Iulia și senator PSD de Alba.

A absolvit Facultatea de Matematică-Informatică la Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, unde și-a obținut și doctoratul în matematică, în 2002. Este la al doilea mandat de rector.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Universității, Breaz este director al Romanian-Turkish Mathematical Research Center, “contract de cercetare între Departamentele de matematică de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi respectiv Dicle University of Diyarbakir, Turcia”. Este recenzor și membru in boardul editorial al extrem de numeroase reviste de matematică.

Șerban Valeca (62 de ani) este președintele PSD Argeș și a mai fost de două ori șeful cercetării: o dată în guvernul Grindeanu, anul trecut, și în guvernul Adrian Năstase. “Își dorește foarte mult funcția de ministru al Cercetării”, au declarat surse politice, pentru EduPedu.ro. Este la al patrulea mandat de parlamentar din partea social-democraților.

Valeca este membru corespondent al Academiei Oamenilor de Știință, unde Ecaterina Andronescu este membru fondator. Este doctor în Științe inginerești la Universitatea Politehnica din București, este specializat în inginerie nucleară și absolvent al cursului postuniversitar în specializarea “Conducerea strategica în domeniul securității naționale” la Colegiul Național de Apărare.

A fost Guvernator al României la Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Dar a fost și președinte european al United World Karate Federation (sursa EduPedu.ro)

Distribuie

Lasă un comentariu

Top