Președintele PER Alba, avocatul Marcel Răcean oferă adversarilor cursuri gratuite de protejare a mediului

1

Campania Partidului Ecologist Român de conștientizare a electoratului dar și a oamenilor politici  asupra mediului înconjurător continuă cu un proiect inedit demarat de candidații la alegerile parlamentare pe listele PER.

”Solicităm fairplay în campanie! Temele tradiționale ale Partidului Ecologist Român – protejarea pădurilor, Roșia Montană, Pungești, interzicerea tehnologiilor de fracturare hidraulică de mare și mic volum, interzicerea prin lege a mineritului pe bază de cianuri – au devenit subiecte de campanie pentru partidele nou înființate -USR, PRU, PMP etc. Ne bucură faptul că probleme atât de importante au ajuns în sfârșit și pe agenda altor formațiuni politice, dar modul în care sunt abordate denotă disperare și o totală lipsă de cunoaștere. În cazul în care își doresc să aprofundeze, îi invităm pe reprezentanții acestor partide, la un training, la sediul PER. Specialiștii sunt alături de noi, la fel și activiștii de mediu, prin urmare, rezultatul va fi unul foarte bun.” – este mesajul Partidului Ecologist Român prin vocea vicepreședintelui Mirică Dimitrescu.

dsc_0303

La nivelul județului Alba președintele organizației, avocatul Marcel Răcean, a demarat vizite de lucru în toate punctele fierbinți ale județului. ”Alba este un județ cu probleme serioase de mediu. Avem industrie poluantă , avem Roșia Montană, Cuprumin, păduri tăiate , trafic greu, râuri cu rata de poluare alarmantă.Sunt aspecte pe care oamenii politici le ignoră în detrimentul proiectelor de țară” 

 

Distribuie

Un comentariu

  1. Alin blaga în

    Ha ha.
    Asta care a ucis sute,poate mii de animale,suflete si ele,vorbeste despre protectia mediului?!? Poate a coloniilor de melci, iepuri si ciori?!? Asta,care se incadreaza perfect in definitia nu a sfertidoctului,nu a analfabetului functio nal,ci in cea a semianalfabetului?!? Cu scoala facuta la Balti?!(rep moldova?!?) siktir.bai!!

Lasă un comentariu

Top