Peste 300 de unităţi de învăţământ din judeţ luate la puricat de Prefectura Alba

0

scoli-neautorizate-grupuri-sanitareO comisie, formată din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, a efectuat verificări la 320 unităţi de învăţământ din judeţ, dintr-un total de circa 540 de instituţii şcolare, fiind, potrivit prefectului Gheorghe Feneşer, „cea mai amplă acţiune de acest gen din ultimii ani”

Deşi la majoritatea unităţilor de învăţământ verificate există preocupare pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare desfăşurării activităţii şcolare, au fost identificate şi o serie de deficienţe, printre care condiţii igienico – sanitare necorespunzătoare şi lipsa sau deteriorarea gardului împrejmuitor.

Astfel de situaţii au fost înregistrate la şcolile din Craiva, comuna Cricău, Acmariu, comuna Blandiana, Ghirbom, comuna Berghin, Boz, comuna Doştat, Sînbenedic, comuna Fărău, Galtiu, comuna Sântimbru, Vingard, comuna Şpring, Răhău, municipiul Sebeş, Mărgineni, comuna Săliştea, Stâna de Mureş, comuna Noşlac, respectiv în Ciugudu de Jos, comuna Unirea, Sântimbru, Totoi, comuna Sântimbru, Loman, comuna Săsciori, Tărtăria şi Mărgineni, comuna Săliştea, Cistei, comuna Mihalţ, Daia Română, Cenade etc.

 

Gheorghe-Feneser„A fost cea mai amplă acţiune de acest gen din ultimii ani. Vreau să vă informez că s-au verificat 320 unităţi de învăţământ din judeţ dintr-un total de circa 540 instituţii şcolare. În urma acţiunilor de verificare efectuate, fiecărei primării în parte i-au fost aduse la cunoştinţă deficienţele constatate. Termenul final acordat pentru remedierea acestora a fost 1 septembrie, premergător începerii anului şcolar, pentru ca elevii să beneficieze de condiţii optime în care să poată studia”, a declarat, prefectul Gheorghe Feneşer.

Controalele au vizat asigurarea siguranţei elevilor în incinta unităţilor şcolare. Totodată, s-a verificat şi starea clădirilor unităţilor şcolare, a grupurilor sanitare din imobile, în vederea asigurării condiţiilor de igienă corespunzătoare.

Distribuie

Lasă un comentariu

Top