Patrick Mouratoglou este noul antrenor al Simonei Halep

0

Patrick Mouratoglou a acceptat oferta Simonei Halep de a deveni antrenor cu normă întreagă. Simona a început săptămâna aceasta antrenamentele la Academia Mouratoglou, iar cei doi își vor începe colaborarea la turneul de la Madrid, luna viitoare.

Francezul a zburat la Los Angeles pentru a obține aprobarea Serenei Williams, pe care a antrenat-o timp de 10 ani și care momentan nu mai participă la turnee din cauza unei accidentări.

,,Mă știți ca fiind antrenorul Serenei Williams. Astăzi încep un nou capitol în cariera mea ca antrenor: sunt antrenorul cu normă întreagă al Simonei Halep. ”, a scris Patrick Mouratoglou joi, pentru a-și oficializa revenirea în circuitul WTA, alături de una dintre cele mai bune jucătoare.

Mouratoglou a îndrumat câțiva jucători de top pe durata turneelor de Mare Șlem precum Stefanos Tsisipas și Coco Gauff, dar nu a mai fost antrenor cu normă întreagă de la Wimbledon 2021, când Serena s-a accidentat și apoi a fost nevoită să se retragă de la US Open.

Antrenorul francez, în vârstă de 51 de ani a declarat că și-a dat seama că îi lipsea foarte mult să antreneze, chiar mai mult decât ar fi crezut și a acceptat cererea Simonei Halep, în vârstă de 30 de ani, care este acum pe locul 20.

,,Ea a fost numărul 1 mondial ( a devenit numărul 1 pentru prima dată în 2017 și a ocupat ultima dată primul loc în ianuarie 2019), a câștigat Grand Slamuri (Roland Garros și Wimbledon). Nu există nici un motiv pentru care nu ar putea să o facă din nou. Ea este o campioană.”. a spus Patrick Mouratoglou despre sportiva noastră.

Simona Halep, Serena Williams
Wimbledon 2019
Distribuie

Lasă un comentariu

Top